Tenis: Andy Murray s-a retras de la Miami Open

2 săptămâni in urmă 1

Fostul nr. 1 ATP, britanicul Andy Murray s-a retras de la Miami Open, turneu ATP Masters 1.000, programat între 24 martie şi 4 aprilie, din cauza unor probleme inghinale, a anunţat marţi ATP. Murray, în prezent pe locul 119 mondial, era beneficiarul unui wild-card pentru a lua parte la competiţia din Florida. Andy Murray (33 de ani) sosise săptămâna trecută la Miami şi se pregătea pentru startul turneului, însă la finele săptămânii trecute a început să acuze dureri inghinale. ''Nu am avut probleme în timpul antrenamentelor, m-am simţit bine. Apoi, vineri dimineaţa am avut dureri în zona inghinală, nu pe partea unde am fost operat. Nu ştiu care este cauza. Acum sunt ceva mai bine, dar nu este suficient pentru a putea intra pe teren în competiţie'', a declarat Murray pentru Miami Herald. Retragerea lui Murray este o nouă lovitură pentru organizatori în condiţiile în care la Mimi nu vor fi prezenţi cei mai buni jucători - Novak Djokovic, Rafa Nadal, Roger Federer sau Dominic Thiem. De asemenea, în întrecerea feminină, Serena Williams a anunţat că nu va participa. Murray a câştigat de două ori turneul din Florida, în 2009 şi 2013. Britanicul a ratat Australian Open şi turneele australiene din cauză că s-a infectat cu noul coronavirus. Scoţianul a atins finala unui challenger la Biella (Italia), a ieşit din primul tur la Montpellier şi din turul al doilea la Rotterdam, renunţând şi la turneul de la Dubai. Murray s-a confruntat cu o leziune în zona pelviană, care i-a compromis tentativele de relansare a carierei sale după o operaţie la şold. El a disputat doar şapte meciuri oficiale în 2020, pe parcursul unui sezon suspendat cinci luni din cauza pandemiei de coronavirus. Elveţianul Roger Federer este deţinătorul trofeului la Miami, disputat ultima oară în 2019, după ce ediţia 2020 a fost anulată din cauza pandemiei de coronavirus. AGERPRES/(AS- autor: Adrian Drăguţ, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă