TEATRU ŞI FILME ROMÂNEŞTI: "La porţile pământului" (1965)

1 lună in urmă 15

Filmul "La porţile pământului", regizat de Geo Saizescu după un scenariu de D.R.Popescu, a avut premiera în 1965.   Pelicula prezintă patru tineri geologi, trei băieţi şi o fată, care se află în Munţii Apuseni în perioada prospecţiunilor de vară, în căutarea a noi zăcăminte de fier. Tinerii explorează nu numai zăcămintele pământului dar şi pe ei înşişi: dragoste, responsabilitate, prietenie, umor, scrie site-ul www.cinemaraton.ro., în prezentarea filmului.     Sursa foto: cinemagia.ro "În filmografia regizorului (Geo Saizescu - n.r.), 'La porţile pământului' e şi el într-un fel un debut. (...) Geo Saizescu ne pune pentru prima dată (...) în faţa unei drame psihologice. Mutaţia aceasta, deşi pregătită după cum am văzut îndelung, este surprinzătoare. Ea l-a deplasat pe autor într-o zonă pentru care nu-şi anunţase vocaţia şi în care ne lipseşte mai mult decât în oricare alta tradiţia şi experienţa. (...) În noul film, eroul este oarecum acelaşi, cu deosebirea că se numeşte George, este intelectual şi evoluează în modalitatea dramatică. Personajul e integrat acum într-o colectivitate - este responsabilul unui grup de geologi care caută fier în munţii Apuseni şi e însurat. A rămas însă un singuratic. Nu-i plac reuniunile dansante la care îl poartă soţia când vine din munţi în Bucureşti. Tip aşezat, obişnuit să stea locului scormonind pământul, e atent nu atât la modul cum se mişcă oamenii, cât la felul cum tac ei.", nota Valerian Sava într-o cronică de film publicată în revista "Cinema" nr. 3 din martie 1966, conform site-ului aarc.ro.     Sursa foto: cinemagia.ro Grupul geologilor - trei băieţi şi o fată - este diferenţiat după vârstă şi caractere. George (interpretat de actorul George Constantin) este sobru şi interiorizat, convins de nobleţea profesiunii sale. Romi (interpretat de actorul Sebastian Papaiani) posedă simţul autoironiei şi pozează în funcţionarul rătăcit printre geologi, deşi în fond nu-i lipseşte nici lui chemarea pentru meseria aleasă. Emil (interpretat de actorul Gh. Popovici-Poenaru) este elementul dizolvant, blazat, dar arivist, mai scrie Valerian Sava în cronica de film. Toţi trei - George, Romi şi Emil - gravitează în jurul Dinelei (interpretată de actriţa Ilinca Tomoroveanu), colega lor de expediţie.     George Constantin "Interesul pentru fată nu se ghiceşte însă la niciunul, în afara pornirilor momentane şi pur instinctive ale lui Emil, respinse violent de Dinela şi sfârşind lamentabil. Atracţia secretă dintre George şi Dinela, care ar constitui virtual nucleul dramatic al filmului, se consumă în cele două prilejuri când bărbatul pare să-i ghicească în palmă firul vieţii, dar nu descoperă decât urme de fier. În episoadele urbane mai apare un tenor 'tipic' (interpretat de Ion Stoian) - sărac cu duhul dar impertinent şi berbant - cu care frivola soţie a lui George, Irina (interpretată de actriţa Marga Barbu) îşi înşală bărbatul", scrie cronica publicată în revista "Cinema".     Marga Barbu Filmul începe cu secvenţa în care Dinela pleacă spre casă şi găseşte la uşă o scrisoare de dragoste, nesemnată, în care un bărbat misterios îi spunea că o iubeşte din vara trecută. Dinela ştia că vara trecută fusese în munţi, împreună cu George, Romi şi Emil, la prospecţiuni. Întrebându-se care dintre ei ar putea fi expeditorul scrisorii, ea rememorează diferite secvenţe: George era căsătorit cu Irina, pictoriţă de costume de tetru, care uneori îşi mai vizita soţul pe şantier. Dar ajunsă apoi acasă, îl înşela cu un artist, Oliver. Romi era îndrăgostit de Silvia, fosta iubită a lui Emil, care l-a părăsit pe acesta pentru că îi vorbea jignitor şi se purta urât. Când George îşi dă seama că Irina îl înşeală, se desparte de ea, dar surpriza este că o părăseşte şi Oliver, îndemnând-o să se împace cu soţul. Irina ajunge în munţi, dar George o aşteaptă la autobuz şi o invită să se întoarcă acasă cu următorul.     Ilinca Tomoroveanu Norocul celor patru este întâlnirea cu un cioban (interpretat de actorul Dem Rădulescu), care îi spune lui Romi despre "dealul sterp", pe care nu creşte nimic, dar "când vin apele, duc rugină". Ciobanul îi însoţeşte să le arate dealul şi tinerii geologi descoperă fier. Emil pleacă la Bucureşti cu probele, pentru a fi analizate.     Dem Rădulescu "Tema dezbătută ar fi aceea a pasiunii, a vocaţiei, a demnităţii umane. În registrul dramatic în care sunt situate, personajele se comportă însă ca şi cum ar fi transpuse în perimetrul unei anomalii magnetice. Ele oscilează fără simţul măsurii şi al echilibrului etic şi estetic, între o grosolănie afişată strident şi un snobism urban recent contractat. Bărbaţii se poartă cu femeile dur şi expeditiv, cu gesturi şi expresii lapidare. (...) În toată această suită de situaţii există evident o substanţă dramatică reală. Autorii, regizorul Geo Saizescu şi scenaristul D.R. Popescu, caută - cum spunea Dinela despre George 'acele continente nevăzute de sub picioarele noastre'. Ei vor să descopere, precum geologii, metalul preţios, valorile umane autentice. Există chiar în film - un filon firav, dar există - o undă de umanitate caldă, ilustrată îndeosebi de personajul interpretat de Ilinca Tomoroveanu. (...) Deliberarea eroinei e în consecinţă numai simulată. Tot filmul este o retrospecţie, Dinela căutând în amintire pe autorul anonim al unei scrisori. Cadrul final, când fata deschide uşa şi îl priveşte cu uimire şi speranţă pe cel care îşi anunţase vizita prin scrisoare (noi nu-i vedem faţa, dar îl bănuim a fi George), îl arată pe regizor apt să practice sugestia delicată şi elocventă, atunci când este atent la mişcările ascunse ale sufletului omenesc", se mai arată în cronica de film, potrivit site-ului aarc.ro.     Sebastian Papaiani Referindu-se la rolul Irina din acest film, actriţa Marga Barbu mărturisea: "Irina mi-a prilejuit un moment cu totul aparte în cea mai uşoară dintre secvenţele filmului. N-aveam nimic de spus, nimic de făcut. Stăteam tolănită pe un divan cu o pisică neagră pe piept. Când Saizescu a comandat 'motor!' şi aparatul a început să bâzâie, pisica s-a speriat, a înlemnit de spaimă. Şi-a scos doar ghiarele şi le-a înfipt în mine. Eu trebuia să fiu somnolentă, serafică. Am fost!", conform revistei "Cinema" nr. 12 din decembrie 1965.     Florina Luican Filmările exterioare au avut loc în perioada 26 martie - 31 mai 1965, în Munţii Apuseni - Stâna de Vale, Valea Arieşului, Râmeţi, Cheile Runcului, Gârda, Dealul Cireşului, mai precizează site-ul aarc.ro. Din distribuţia filmului mai fac parte actorii Florina Luican, Ion Stoian, Mitzura Arghezi, Doina Ionescu, Liviu Crăciun, Cornel Elefterescu. Coloana sonoră a peliculei poartă semnătura lui Radu Papadopol, dându-şi concursul orchestra simfonică a cinematografiei dirijată de Paul Popescu. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Andreea Preda)   Sursa fotografiilor:aarc.ro
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă