TEATRU ŞI FILME ROMÂNEŞTI: ''Iarba verde de acasă'' (1977)

1 săptămână in urmă 15

Filmul "Iarba verde de acasă", regizat de Stere Gulea după un scenariu scris de Sorin Titel, a avut premiera în 1977.   "Un tânăr proaspăt absolvent al facultăţii de matematică este în situaţia de a alege să rămână pe lângă profesorul lui, ca asistent, acceptând anumite compromisuri - căsătoria cu fiica profesorului - sau să devină profesor de ţară. Alege a doua variantă, ajungând profesor în satul natal. Găseşte o gospodărie părăsită - mama a murit, tatăl lucrează pe şantier. După greutăţile începutului, responsabilitatea repunerii pe picioare a gospodăriei precum şi contactul cu inocenţa şi puritatea copiilor îi dau sentimentul că alegerea nu a fost chiar un lucru rău. Şi-a recâştigat identitatea", notează site-ul cinemagia.ro în prezentarea filmului.   Acţiunea se petrece într-un sat din judeţul Argeş. Tânărul profesor de matematică Ştefan Corici (interpretat de actorul Florin Zamfirescu) ajunge cu trenul în halta Mioveni, unde este întâmpinat de un fost coleg de şcoală ce locuia în Micloşani. În satul natal găseşte casa părintească părăsită şi ruinată, deoarece după moartea mamei sale, tatăl a plecat să muncească pe şantier.   În sat mai este Dumitru, fratele lui, care este gestionar la magazinul din sat. Ştefan hotărăşte să repare casa părintească pentru a locui acolo, fiind hotărât să rămână în sat. El îşi caută tatăl - Serafim (interpretat de actorul Vasile Niţulescu) - pentru a-l convinge să revină acasă, dar fără succes. Irina (interpretată de actriţa Diana Lupescu), fosta lui iubită şi fiica profesorului din facultate, vine la ţară să-l viziteze şi încearcă să-l convingă să se întoarcă în oraş, dar Ştefan refuză.   La şcoală, Ştefan îl revede pe fostul său profesor, Tudor Nedelcu, acum acesta fiind director. Profesorul Viorel Meteş (interpretat de actorul Ion Caramitru) vrea cu orice chip să fie schimbat directorul, pentru ca el să-i ia locul şi pune la cale acest lucru împreună cu inspectorul Ghimboaşă (interpretat de actorul Octavian Cotescu).   Ştefan se opune, afirmând că opiniile colegilor săi sunt interesate şi că, spre deosebire de mulţi profesori care au plecat la posturi mai bune, Nedelcu "a rămas în sat pentru a-i învăţa carte pe copii". În final, tatăl revine acasă, pentru a locui împreună cu Ştefan. Într-o cronică de film publicată în revista "Cinema" nr. 12 din decembrie 1977, Alice Mănoiu scria că acest film este "prin excelenţă liric - nu e cel care descrie sentimente, ci cel care le creează şi, pe măsură ce apar, ne identifică în chip firesc cu ele".   "Scriitorul Sorin Titel şi regizorul Stere Gulea, la primul lor film, (...) şi interpretul principal Florin Zamfirescu, pentru prima dată într-un rol de mare întindere, reuşesc un lucru extrem de rar în cinematograful nostru - şi nu numai: fac sensibil, palpabil inefabilul, un simţământ ce n-are nevoie de justificări moralizatoare ca să trăiască prin el însuşi ca poezia ori muzica. (...) Ştefan al lui Serafim se întoarce în satul natal, nu atât din orgoliul de a nu se şti îndatorat viitorului socru pentru un post universitar (...), ci pentru că aşa simte el că e bine. (...) Eroul ierbii... e un original; în timp ce alţii fug la oraş, el se întoarce acasă. Chiar dacă acasă înseamnă doar o locuinţă părăginită, un tată pribegind pe şantiere; din vechea vatră n-a mai rămas decât nostalgia copilăriei şi mormântul mamei", nota Alice Mănoiu, potrivit site-ului http://aarc.ro/. În opinia acesteia, regizorul Stere Gulea a dovedit "certă maturitate" când a ales distribuţia. "Greu îţi închipui un alt Ştefan, mocnind liniştit chiar pasiunile, decât pe cel interpretat de Florin Zamfirescu. Tânărul actor îşi dezvăluie personajul cu prudenţă, într-o gradaţie simplă, uneori prea monotonă, pe coordonatele psihologiei tărăneşti pe care, se vede, o cunoaşte şi el ca şi scenaristul sau regizorul. Lipsa de zâmbet pe care i-o reproşa cineva, e doar exterioară. Înăuntru îl simţi că pregăteşte replici de duh, dar 'le tace' pentru că n-a sosit încă momentul. Când îi vine la socoteală, le azvârle, dar tot chibzuit, ca să le savureze efectul (...). Aparent, Florin Zamfirescu îşi construieşte din linii moi, defensive, personajul. Dar sub lentoarea gestului şi a replicii, simţi profilul ferm, îndărătul măştii placide se ascunde un ofensiv fără cruţare", menţionează criticul de film. Din distribuţia filmului mai fac parte actorii: Mihai Pălădescu, Ernest Maftei, Paul Lavric, Mariana Cabanov, Rodica Mandache, Dana Dogaru, Melania Ursu, Costel Constantinescu, Val Săndulescu, Ion Cojar, Ovidiu Schumacher, Dorel Vişan, Adrian Georgescu, Rodica Popescu-Bitănescu, Silvia Năstase, Radu Gheorghe, Petre Gheorghiu-Goe, Alexandru Vasiliu, Constantin Florescu, Elena Sereda, Alexandru Manolescu. Coloana sonoră este semnată de compozitorul Radu Şerban. Pelicula a primit, în 1977, Premiul "Opera Prima" din partea ACIN, iar în 1978, la festivalul de la Lublin, a primit premiul al II-lea, conform site-ului cinemaraton.ro. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Andreea Preda)   Sursa fotografiilor: cinemagia.ro
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă