TEATRU ŞI FILME ROMÂNEŞTI: "Concert din muzică de Bach" (1974)

1 lună in urmă 23

Piesa de teatru "Concert din muzică de Bach" este o dramatizare/ecranizare a romanului omonim scris de Hortensia Papadat-Bengescu, realizată pentru televiziune în 1974, scenariul şi regia fiind semnate de Dinu Tănase, potrivit site-ului tvr.ro. Acţiunea se petrece în Bucureştii din primii ani de după Primul Război Mondial şi are în centru un eveniment monden de prim rang patronat de Elena Hallipa-Drăgănescu (interpretată de actriţa Irina Petrescu). Elena îşi transformase saloanele casei de pe bulevardul Lascăr Catargiu în spaţii pentru recepţii mondene la care participau oameni din protipendada capitalei. Acolo erau organizate serate muzicale în fiecare joi, dar şi două concerte anuale cu mulţi invitaţi.   Personajele sunt prinse în căsătorii de convenienţă sau din interes, au secrete bine ascunse, care până la urmă ies la iveală. Elena s-a căsătorit cu Drăgănescu pentru a se răzbuna pe prinţul Maxenţiu, care rupsese logodna cu ea şi se însurase cu Ada Razu. Doctoriţa Lina (interpretată de actriţa Ica Matache) se căsătorise cu profesorul Rim (interpretat de actorul Fory Eterle) pentru a căpăta un statut social superior, iar prinţul Maxenţiu şi Ada Razu au încheiat o căsătorie din care el a făcut rost de bani pentru a răscumpăra moşia Plăesele, iar ea a obţinut un titlu nobiliar. Un personaj aparte este Lică Petrescu (interpretat de actorul Ovidiu Iuliu Moldovan) - un fante de mahala poreclit "Trubadurul", fost plutonier-major de cavalerie şi verişorul Linei. El şi Lina au o fiică, Sia, pe care Lică o lasă în casa profesorului Rim, pe post de infirmieră. Ulterior o cunoaşte pe Ada Razu, care îl angajează pe postul de maestru dresor al grajdurilor princiare ş apoi ca profesor de echitaţie, iar cei doi devin amanţi. Ada vrea să evite bârfele cu privire la relaţia ei cu un bărbat de rang inferior şi urmăreşte să fie invitată la concertul din casa familiei Drăgănescu pentru a-şi introduce amantul în lumea mondenă. Prinţul Maxenţiu este bolnav de tuberculoză şi medicul îi recomandă internarea în sanatoriul de la Leysins (Elveţia). La început Ada nu e de acord, invocând cheltuielile prea mari, dar după ce soseşte în ţară muzicianul de talie europeană Victor Marcian (văr cu Maxenţiu), ea îl convinge să cânte la concertul din muzică de Bach. Astfel, ţelul ei era atins, avea să ajungă în saloanele Elenei şi acceptă trimiterea prinţului în Elveţia, la tratament.   Aflat acum în ascensiune socială, Lică începe să o evite pe Sia, fiica sa. Ea acceptă avansurile profesorului Rim, motiv pentru care e alungată din casă de Lina. Gemenii Halippa se oferă să o găzduiască, dar profită de ea, fata rămâne însărcinată, iar în urma unei întreruperi de sarcină realizate rudimentar, face o infecţie şi moare. La înmormântarea Siei participă toate personajele dar abia aşteaptă să se termine funeraliile, toţi fiind nerăbdători să asiste la concertul din muzică de Bach care avea loc în acea seară. Tot atunci soseşte vestea că prinţul Maxenţiu murise în Elveţia, iar Lică deja a uitat de moartea fiicei şi se gândeşte la continuarea ascensiunii sale sociale - un post de deputat.   Criticul Călin Căliman considera că această dramatizare/ecranizare realizată de Dinu Tănase constituie "un exerciţiu de stil incitant şi convingător". O recenzie publicată în Almanahul Cinema din 1976 consemna: "Dinu Tănase, de data asta scenarist şi regizor, a întârziat asupra romanului cu o înţelegere complexă şi subtilă a universului de neliniştită sensibilitate în care se desfăşoară întâmplările de pe 'ecranul' literar al Hortensiei Papadat Bengescu. O lume 'de ieri', dezarticulată, o lume de panopticum, peste care muzica lui Bach, gravă, pluteşte ca o ameninţare", potrivit volumului "Istoria filmului românesc (1897-2000)" scris de Călin Căliman şi apărut la Editura Fundaţiei Culturale Române în 2000. Din distribuţie mai făceau parte actorii Dana Comnea, Carmen Strujac, Cornel Coman, Mihaela Gagiu, Dorin Varga, Ioana Ciomartan, Ada Azimioară, Radu Ionescu, Ovidiu Scumacher, Liane Birenberg. Romanul "Concert din muzică de Bach" a fost adaptat pentru teatru radiofonic în 1981, de Alexandru Babeş, în regia artistică a lui Constantin Dinischiotu. Distribuţia a fost formată din Ileana Predescu, George Constantin, Adela Mărculescu, Constantin Dinulescu, Valeria Gagealov, Rodica Popescu-Bitănescu, Olga Bucătaru, Ion Marinescu, Adina Popescu, Corado Negreanu, Ion Pavlescu, Nicolae Grigore Bălănescu, Virgil Ogăşanu, Elena Sereda, Hamdi Cerchez, Florian Pittiş, Sorin Gheorghiu, Eugen Cristea, Sorin Medeleni, Mihai Dobre, Dana Cosma, Violeta Berbiuc, Jean Ionescu, Radu Panamarenco, George Ulmeni, potrivit site-ului https://tnr.srr.ro/.AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Alexandru Cojocaru)   Sursa foto: www.goodreads.com
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă