Taxarea bogăției, momentul adevărului

2 săptămâni in urmă 17

Da, cred că a venit momentul să ne gândim la taxarea mai consistentă a bogăției și a luxului! Și nu spun asta fiindcă mi s-a năzărit peste noapte, ci pentru că este o dezbatere legitimă care se poartă pretutindeni în Europa și în lume.

Realitatea imposibil de negat este că pandemia a adâncit inegalitatea socială. În primul an al crizei, oamenii cu venituri reduse au fost în primejdie să-şi piardă locul de muncă şi salariul. În cel de-al doilea an, ei văd cum - cu veniturile practic înghețate - sunt obligați să reziste în fața unui uragan devastator al scumpirilor. Cei bogaţi, în schimb, au trebuit să se restrângă mult mai puţin. Majoritatea și-au recuperat în 2021 pierderile din anul precedent - iar dacă încă nu s-a întâmplat asta, cu siguranță nu s-au gândit să renunțe la a-și încălzi apa piscinei de teama facturii la energie. Și nici să renunțe la cel mai nou bolid de lux din pricina scumpirii carburantului. O creștere progresivă a impozitului pentru a doua sau a treia casă ori mașină ar fi, în cazul lor, o cheltuială insesizabilă.

De aceea, am enunțat înaintea începerii negocierilor pentru formarea noului guvern un principiu simplu: taxe mai mari pentru bogați și beneficii pentru cei cu venituri reduse si medii. Cine deține vile impresionante cu piscină, cine își permite să aibă iaht și schimbă an de an limuzinele de lux nu va suferi prea tare din pricina creșterii cu câteva procente a impozitului. În schimb, în cazul salariaților cu venituri mici din companiile private, creșterea veniturilor - nu doar prin majorarea salariului minim, care este obligatorie - inclusiv printr-un sistem de mărire a deducerilor pentru familiile cu copii ar putea aduce un plus de 3-400 de lei lunar. Iar pentru familii în care fiecare dintre părinți câștigă în jur de 2500 de lei net, acești bani în plus chiar contează! Am putea genera, doar prin acest sistem simplu de deduceri, creșterea veniturilor a 85% dintre salariați cu un impact bugetar marginal ce nu depășește 0,2% din PIB.

În Germania, de exemplu, atât sărăcia, cât și bogăția sunt clar definite. Sărac este cel care câştigă mai puţin de 60 la sută din venitul mediu net, de aceea are zero impozit pe venit. Bogat este cel care câştigă un salariu lunar net de 4000 de euro, cu un impozit de peste 40%. 

La noi, săraci sunt, cu siguranță, nu doar șomerii și românii care trăiesc din ajutoare sociale. În pragul sărăciei se află și cele 5 milioane de pensionari care se descurcă lunar cu maxim 1500 de lei, dar sunt și toți cei peste 1,6 milioane de angajați care muncesc primind salariul minim pe economie, de 1386 de lei.

Aceste milioane de români trebuie ajutați acum, înainte de venirea iernii! Iar pentru bogați nu avem un reper precis. De exemplu, un român cu un venit lunar net de 2500-3000 de euro poate fi considerat “bogat” și impozitat cu o cotă mai mare? Este o întrebare pe care am adresat-o liberalilor la una dintre întâlnirile recente pe tema programului de guvernare. Evident, răspunsul lor a fost că vreau să atentez la icoana cotei unice - deși, recunosc chiar economiști ai Dreptei, aceasta a devenit astăzi mai degrabă o sită cu atâtea excepții, încât din ea a rămas doar numele.

Dacă tot ne dorim “o țară ca afară”, trebuie să ne propunem și taxarea marilor averi, cum există în marea majoritate a țărilor europene. De aceea, cred că este o dovadă de maturitate politică din partea PSD că redeschide această temă și vine astfel în întampinarea a ceea ce au cerut public atât BNR, cât și Consiliul Fiscal.

Nu sunt reforme care vor fi făcute peste noapte, însă subiectul distribuirii echitabile a sarcinii fiscale nu mai poate fi ocolit. Mai ales după ce, în pandemie, împrumuturile statului român au ajuns la dimensiuni fără precedent, iar redresarea țării înseamnă o economie care să crească organic, odată cu veniturile majorității populației!

Evident, nu vrem să bruscăm economia și pe români: asemenea măsuri nu vor fi aplicate mai devreme de 2023 și totul trebuie realizat fără birocrație, prin digitalizarea administrației. Reforma sistemului fiscal înseamnă predictibilitate obținută inclusiv printr-un dialog cu companiile private și marile confederații sindicale. Însă redresarea unei națiuni înseamnă și obținerea unui anumit grad de coeziune socială care nu este posibilă decât dacă distribuim bogăția țării mai echitabil decât se întâmplă astăzi.

Altfel, continuând ca până acum, traseul post-pandemie este cel arătat la începutul anului de un raport al prestigioasei organizații globale de caritate Oxfam: cei bogați și-au cam recuperat deja pierderile provocate de pandemie, pe când cei săraci vor avea nevoie de zece ani pentru a ieși la lumină. Iar PSD nu poate fi vreodată de acord cu așa ceva!

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă