Țările europene își închid granițele, în special din cauza noii tulpini de coronavirus

3 săptămâni in urmă 47

De Alex Prunean.
Publicat: 31.01.2021, 09:59.
Actualizat: 31.01.2021, 10:00

Călătoriile în străinătate devin un vis interzis. Tot mai multe ţări europene îşi închid din nou graniţele, din pricina noii tulpini a coronavirusului, care se extinde cu repeziciune. 

Germania, Portugalia, Cehia, Belgia şi Franţa înăspresc condiţiile de la frontiere. Italia relaxează restricţiile impuse localnicilor.

Germania, Portugalia, Cehia şi Belgia sunt ţările care au înăsprit, deja, condiţiile de la frontiere, în special din cauza noii tulpini mult mai contagioase a coronavirusului.

De astăzi, şi Franţa interzice toate zborurile din afara Uniunii Europene, dar impune mici restricţii şi pentru ţările din blocul comunitar.

Deocamdată, românii care vor să călătorească în Franţa trebuie să aibă asupra lor un test PCR negativ făcut cu cel mult 72 de ore înainte, iar ajunşi la destinaţie trebuie să se izoleze timp de şapte zile, după care trebuie să repete testul PCR şi, pentru a ieşi din izolare, rezultatul acestuia trebuie să fie, evident, negativ.

Dacă aveaţi de gând să călătoriţi în Cehia, trebuie să ştiţi că Guvernul de la Praga a interzis toate călătoriile, toate deplasările neesenţiale, iar la fel se întâmplă şi în Portugalia sau Belgia.

În Belgia sunt, totuşi, permise călătoriile în interes de studiu sau cele umanitare.

Măsurile luate în majoritatea ţărilor europene, valabile pentru 14 zile

Trebuie să ştiţi că toate aceste măsuri, toate aceste restricţii, sunt valabile pentru o perioadă de 14 zile, dar lucrurile se pot modifica de la o zi la alta, aşa că, înainte de a porni la drum, este bine să verificaţi fiecare restricţie în parte pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe.

În contradicţie cu tot ceea ce se întâmplă în Europa, începând de astăzi, Italia relaxează restricţiile, însă vorbim despre măsuri mai mult interne şi care îi vizează în special pe cetăţenii italieni care vor avea, de astăzi, posibilitatea de a merge la restaurante şi la muzee, dar încă nu pot călători între regiuni fără un motiv aparte.

germania belgia coronavirus tulpina restrictii deplasare
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă