Ţara din UE copleşită de criza Covid, toţi bugetarii sunt obligaţi să se vaccineze până pe 15 noiembrie. „În timp de pace niciun stat nu are capacitatea de a face față unei astfel de crize”

4 săptămâni in urmă 33

Letonia a primit transporturi de echipamente medicale de urgență din Olanda, Finlanda, Ungaria și Suedia, în timp ce se luptă cu cea mai gravă creștere a numărului de cazuri noi de COVID-19 din Uniunea Europeană, pe fondul adoptării scăzute a vaccinurilor.

Țara baltică, a cărei populaţie este de 1,9 milioane de locuitori a depus săptămâna trecută o cerere la Uniunea Europeană pentru mai mult de 130 de ventilatoare și sute de monitoare pentru semne vitale, transmite agenția de știri BNS, preluată de Reuters.

Joi, ţara care are o populaţie de 10 ori mai mică decât a României, a raportat 2.347 de noi cazuri şi 47 de decese, în ultimele 24 de ore.

În spitalele letone erau trataţi duminică 1.526 de pacienți cu coronavirus, cel mai mare număr de până acum, a anunțat postul public de televiziune, iar un spital mare din Riga, PSKUS, și-a transformat luni holul într-o secție improvizată pentru a trata pacienții, a informat portalul de știri Delfi. Un alt spital din Riga a înființat o secție de observare a COVID-19, cu 21 de paturi, într-un garaj unde în mod normal sunt parcate ambulanţele. „În timp de pace nicio țară nu are capacitatea de a face față unei astfel de crize”, a scris ministrul leton al Sănătății, Daniels Pavluts, pe Twitter, mulțumind țărilor pentru donațiile lor.

Citeşte şi Covidul revine în forţă în vestul Europei, Germania a bătut azi recordul de cazuri zilnice pe 2021. „Iarna devine iar problematică”

Letonia se află în plină stare de urgenţă sanitară pentru trei luni din cauza creşterii bruşte a numărului de infectări cu noul coronavirus până la niveluri record. Potrivit noilor reglementări ale Guvernului leton, masca sanitară devine obligatorie în toate clădirile deschise pentru public şi toţi angajaţii din sectorul public vor trebui să fie vaccinaţi până pe 15 noiembrie.

Persoanele nevaccinate nu vor fi autorizate să cumpere alimente şi alte articole de strictă necesitate decât din magazine special desemnate şi doar magazinele considerate esenţiale vor fi autorizate să rămână deschise în weekenduri.

Citeşte şi Medicamentul minune care l-a impresionat pe Anthony Faucci a fost aprobat în Marea Britanie. Este prima pastilă pentru tratarea Covid-19 acasă

Toţi rezidenţii letoni sunt încurajaţi să lucreze în regim de telemuncă, atunci când acest lucru este posibil.

„Vă cer să nu vă reuniţi, să nu mergeţi în vizite şi să vă limitaţi contactele sociale”, a scris prim-ministrul leton Krisjans Karins pe Twitter.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă