Țara din Europa care permite medicilor infectați cu Covid-19 să trateze pacienți

3 săptămâni in urmă 17

Pandemia de Coronavirus a blocat sistemul sanitar din Europa. Miile de cazuri apărute zilnic au umplut spitalele , iar noua variantă de Omicron este considerată cea mai contagioasă. Medicii sunt oamenii din linia întâi care încearcă să trateze bolnavii și să îi trateze cât mai bine. O țară din Europa va permite medicilor infectați cu Covid-19 să își continue activitatea. Care este aceasta vedem în articolul următor!

Țara din Europa care permite medicilor infectați să muncească

Franţa a permis personalului din domeniul sănătăţii, care sunt infectaţi cu noul Coronavirus să continue să îşi trateze pacienţii. Chiar dacă au simptome minore sau deloc, aceștia se pot prezența la muncă, fără nici o problemă. Franța trece printr-o perioada grea în acest moment, cazurile oamenilor infectați fiind în creștere. Lipsa personalului medical din spitalele şi instituţiile medicale franceze au dus la această decizie.

Scutirea specială de la regulile de carantină din Franţa va fi valabilă în spitale, în casele de îngrijire pentru bătrâni, dar şi în cabinetele medicale individuale. Aceasta se poate aplica medicilor şi îngrijitorilor, doar dacă aceştia sunt complet vaccinaţi şi dacă nu tuşesc.

Singura condiție ca medicii să lucreze în sistemul medical, chiar dacă sunt vaccinați este ca aceştia să nu intre în contact cu pacienţi nevaccinaţi sau cu cei cu risc mai mare de îmbolnăvire

Posibila infectare a pacienților luată în calcul

Medicii și îngrijitorii din domeniul sănătăţii confirmați cu Covid-19 este posibil să răspândească virusul și pacienților cu o stare de sănătate mai bună sau chiar colegilor. Autoritățile au luat această decizie din cauza lipsei personalului, dar și a încercării disperate să treacă peste noul val de infectări.

„Dacă sistemul devine foarte tensionat şi 50% din personalul nostru este pozitiv, aceştia vor veni la lucru deoarece pacienţii vor trebui în continuare îngrijiţi”, a spus prof. Marc Leone, şeful de anestezie la Spitalul Nord din oraşul Marsilia.

Omicron sperie Europa

Numărul de infectări cu varianta Omicron a speriat și mai tare Europa decât a făcut-o tulpina Delta. Fiind considerată foarte contagioasă a provocat o creștere a ratei de infectare destul de mare, de când s-a răspândit în Europa dar și pe alte continente. Lipsa de personal din spitale este o problemă cu care se confruntă toate țările lumii, iar regulile permisive ale francezilor ar putea să fie aplicate și de alte state aflate în criza sanitară.

The post Țara din Europa care permite medicilor infectați cu Covid-19 să trateze pacienți appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă