Țara care va acoperi o parte din cheltuielile turiștilor care se duc în vacanță acolo. Peisajele sunt de vis

1 lună in urmă 18

O țară urmează să acopere o parte din cheltuielile turiștilor care o aleg drept destinație pentru vacanță. Veste bună pentru cei care se duc acolo să se relaxeze! Peisajele sunt de vis, iar noul anunț este numai în avantajul celor care își doresc liniște și relaxare.

Peisaje de vis la bani puțini. O țară va acoperi o parte din cheltuielile turiștilor

Veste extraordinară pentru cei care au reușit anul acesta să se descurce mai bine cu pusul banilor deoparte și care vor o vacanță bine meritată după niște luni întregi de pomină! Turiștii care aleg Malta ca destinație vor avea o parte din cheltuieli acoperită.

Cei care călătoresc pe cont propriu și rezervă minimum trei nopți cazarea la un hotel pot primit o micșorare cu până la 100 de euro din suma totală. Malta va face asta ca măsură prin care să sprijine sectorul turistic în plină pandemie de coronavirus pentru care au fost alocate 3.5 milioane de euro, transmite EFE, citat de Agerpres.

Planul este perfect pentru cei care nu au apelat la agenții sau platforme dedicate călătoriilor în insula din Mediterană. Totul va fi posibil de la 1 iunie, cu condiția ca aceștia să rezerve minimum trei nopți de cazare la un hotel.

Autoritatea pentru Turism va plăti 100 de euro de persoană pentru rezervarea în cauză la un hotel de cinci stele, 75 de euro de persoană pentru hotelurile de patru stele și 50 de euro de persoană la hotelurile de trei stele. Doritorii pentru aceste reduceri trebuie să se înregistreze pe pagina web oficială a Autorității pentru Turism.

Vacanță în siguranță în timpul pandemiei de COVID-19

1. Înainte de a vă face orice planuri, verificați întotdeauna care este situația în locul de destinație: câte cazuri sunt în ultimele zile și ultimele săptămâni, care sunt eventualele restricții impuse de autorități, ce condiții trebuie îndeplinite. În cazul în care luați în calcul o vacanță în străinătate, verificați dacă intrarea în țara de destinație sau în țările de tranzit se face fără carantină sau dacă trebuie să faceți un test înainte. Site-ul Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor este o sursă actualizată zilnic și ușor de accesat.

2. Informați-vă din timp cu privire la datele de contact ale ambasadelor și consulatelor României în țările de tranzit sau de destinație. Puteți găsi informații actualizate pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe, împreună cu atenționări de călătorie în spațiul european, dar și în afara Europei.

3. Înainte de a face o rezervare, verificați dacă hotelul sau pensiunea în care doriți să vă cazați a luat măsurile de prevenție care vă fac să vă simțiți în siguranță. Nu are rost să mergeți într-un loc în care veți fi mereu stresați și nu veți putea să vă relaxați. (Sursa: unicef.org)

The post Țara care va acoperi o parte din cheltuielile turiștilor care se duc în vacanță acolo. Peisajele sunt de vis appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă