Tanczos Barna, propus ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor (fişă biografică)

1 lună in urmă 11

Premierul desemnat, Nicolae Ciucă, a anunţat, la 30 octombrie 2021, că a depus la Parlament programul de guvernare şi lista de miniştri ai Cabinetului său. Tanczos Barna a fost propus ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor. Tanczos Barna s-a născut la 25 mai 1976, la Miercurea Ciuc, potrivit www.senat.ro. A urmat cursurile Academiei de Studii Economice din Bucureşti, specializarea Managementul firmei (1994-1998). Între 2005 şi 2007, a fost preşedintele Agenţiei Domeniilor Statului. A fost secretar de stat în cadrul: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (2007-2009); Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (2010); Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (2010-2012). Este vicepreşedinte executiv al filialei din Miercurea Ciuc a UDMR. În 2012, a devenit senator UDMR de Harghita. În septembrie 2015, a devenit liderul Grupului parlamentar al UDMR, al cărui vicelider fusese până atunci. A fost secretarul Comisiei comune speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru examinarea rapoartelor de audit. A făcut parte din Comisia pentru transporturi şi energie. A fost membru al Comisiei comune speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru examinarea rapoartelor de audit financiar ale Curţii de Conturi şi pentru controlul execuţiei bugetelor anuale ale Curţii de Conturi. Totodată, a făcut parte din Comisia parlamentară de anchetă pentru verificarea legalităţii achiziţiei terenurilor din zona comunei Nana, judeţul Călăraşi. A fost vicepreşedinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Chile. În 2016, a fost reales senator UDMR de Harghita. Între decembrie 2016 şi februarie 2020, a ocupat funcţia de chestor. A fost vicepreşedinte al Comisiei pentru agricultură, industrie alimentară şi dezvoltare rurală. Membru în Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital, potrivit www.senat.ro. A fost membru al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru controlul execuţiei bugetare anuale ale Curţii de Conturi. De asemenea, a făcut parte din Comisia parlamentară de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind activitatea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei. A fost reales senator în urma alegerilor parlamentare din 6 decembrie 2020. Tanczos Barna a fost ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor în guvernul Florin Cîţu (din 23 dec. 2020). La 8 septembrie 2021, a preluat mandatul de ministru interimar la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, după ce miniştrii USR-PLUS şi-au dat demisia în bloc din Guvern, la 7 septembrie 2021. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, Mariana Zbora-Ciurel; editor: Andreea Onogea)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă