Talibanii adoptă, temporar, Constituția din 1964, de pe vremea regelui Mohammed Zaher Shah, însă vor elimina prevederile contrare interpretării talibane a legii islamice sharia

3 săptămâni in urmă 18

Talibanii au anunţat marţi că adoptă în mod temporar o Constituţie care datează din 1964, care le-a acordat femeilor afgane dreptul de vot, dar că exclud din acest text elemente care sunt contrare interpretării talibane a shariei, relatează AFP, citat de News.ro.

Legea fundamentală din 1964, adoptată la iniţiativa regelui Mohammed Zaher Shah, la un an după ce acesta s-a instalat la putere, a consacrat o monarhie constituţională, până la revizuirea textului în 1973, şi a contribuit la favorizarea participării femeilor la viaţa politică.

„Emiratul islamic va adopta Consitituţia  din vremea fostului rege Mohammed Zaher Shah pe o perioadă temporară”, a anunţat într-un comunicat ministrul taliban al Justiţiei, Mawlavi Abdul Hakim Sharaee.

Însă toate prevederile din acest text considerate neconforme shariei – legea islamică – nu vor fi aplicate, a precizat el.

Adoptarea acestei Constituţii de către talibani poate surprinde, în pofida limitărilor pe care le impun islamiştii.

În precedentul regim taliban, în perioada 1996-2001, femeile erau larg excluse de la viaţa publică şi nu erau autorizate să studieze sau să muncească.

Însă, după ce s-au întors la putere, la jumătatea lui august, islamiştii au încercat să dea asigurări populaţiei afgane şi comunităţii internaţionale, anunţând că vor fi mai puţin stricţi decât în trecut.

Promisiunile lor sunt primite însă cu scepticism, având în vedere că din Guvern fac parte mulţi reprezentanţi ai regimului fundamentalist din anii ’90 şi nu face parte nicio femeie.

După ocupaţia sovietică, în anii ’80, războiul civil din anii ’90, urmat apoi de regimul brutal al talibanilor, Afganistanul a adoptat o nouă Constituţie, după intervenţia militară din 2001 condusă de Statele Unite, care i-a înlăturat de la putere.

Însă s-a ales, atunci, să nu se restaureze monarhia constituţonală, iar un nou text a fost adoptat în 2004, prin care s-a creat funcţia de preşedinte, s-a restabilit Parlamentul şi s-a garantat egalitatea drepturilor între femei şi bărbaţi.

Sursa foto: Twitter/ @Modahir

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă