Sute de femei dintr-o comunitate defavorizată fac cursuri de Internet. Nu au avut contact cu tehnologia, dar îşi doresc să înveţe

1 lună in urmă 97

De Claudiu Loghin.
Publicat: 04.09.2021, 09:08.
Actualizat: 04.09.2021, 09:14

Sute de femei dintr-o comunitate defavorizată din județul Brașov participă, începând din această toamnă, la un curs de Internet și utilizare a tabletei. Lecţiile organizate de un ONG social din Brașov ar trebui să le ajute să-şi îndrume copiii ori să poată face o programare online la medic.

Dorina este una dintre cursantele din cartierul Gârcini, municipiul Săcele. Are 60 de ani şi înainte să iasă la pensie a muncit în uzină. Nu a prea avut contact cu tehnologia, dar îşi doreşte să înveţe.

Dorina Simoiu, cursantă: Sunt pensionară și vreau să învăț să lucrez pe internet și mai ales pe tabletă. Vreau să învăț pentru mine să pot să îmi ajut copiii, să îmi depun o cerere sau programări la medic.

La prima lecţie, Dorina nu ştia nici măcar să deschidă o tabletă. După a patra lecţie stăpâneşte deja deja primele noţiuni.

Dorina Simoiu, cursantă: Am învățat cum se deschide o tabletă, am învățat cum să întru pe internet.

Felicia Martinescu, instructor: Doamnele care au venit la curs știu doar să folosească telefonul mobil și ăla la nivel minimal. Pentru mine primează interesul. Atunci când există interes din partea cursantului lucrurile merg bine.

Sute de femei vin la cursurile de Internet

La fel ca Dorina, alte 200 de femei din zonă vin la aceste lecţii. Sunt organizate în serii de câte zece cursante, iar lecţiile zilnice durează 2 ore.

''Să pot învăța cum să lucrez pe tabletă, laptop, calculator deoarece să îmi pot ajuta copiii online la teme. În caz că o să rămânem iar în pandemie, o să ajutăm copiii.''

Andreea Socaciu, președinte ONG: Dorim să extindem. Este o nevoie mare, chiar ne-a spus o mămică că în seria trecută, la tabletele online, ea nu s-a descurcat foarte bine să își ajute copiii.

Cursul este organizat de un ONG social din Brașov, Asociația pentru Parteneriat Comunitar. Cartierul Gârcini e una din cele mai sărace zone ale județului Brașov.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

Top știri

Un interlop scoţian oferă 20.000 de lire sterline celui care îi aduce înapoi copilul cu care a fugit soţia româncă în timpul procesului de divorţ

1

Craig Windsor, un interlop scoţian în vârstă de 38 de ani, oferă 20.000 de lire sterline celui care îi aduce înapoi copilul pe care îl are cu soţia lui, o româncă. Femeia a plecat cu băiatul de şase luni în ţara natală şi refuză să se mai întoarcă în Scoţia.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă