Sute de elevi din Baia Mare au intrat în grevă, supăraţi că lucrările de reabilitare ale liceului lor nu au fost terminate

1 săptămână in urmă 40

Ora 8 dimineaţa. În loc să fie în bănci, elevii Colegiului Naţional Gheorghe Şincai din Baia Mare s-au oprit în curtea liceului ca să ceară condiţii normale în care să poată învăţa. 

Reabilitare cu întârziere 

Elev: Nu ştiam în ce sală suntem, dacă avem săli destule şi prima zi a fost mai ciudat am făcut o zi online.

Elevă: Aveam orele de matematică şi nu vedeam la tablă trebuia să ne dicteze profesorul exerciţii kilometrice din nou şi din nou ca să putem scrie în caiete.  

Corpul vechi al celui mai prestigios liceu din Baia Mare se află într-o clădire monument istoric. Lucrările de reabilitare au început în urmă cu doi ani şi nici astăzi, 24 de săli de curs nu sunt gata să-şi primească elevii. Anul trecut, copiii au fost relocaţi, în timp ce unii au făcut ore după-amiaza. Aceeaşi temere o au şi acum. 

Elev: Noi am făcut la universitate unde e f stramt clasele mici si nu incapem nu facem nimic aproape

Elevă: Am avut foarte multe probleme de concentrae si nu doar din cauza luminii si din cauza lipsei de caldura. 

Până ieri, colegiul nu a avut electricitate din cauza unui paratrăsnet fără împământare. Asta deşi problema trebuia rezolvată înainte de începerea anului şcolar, recunoaşte chiar directorul liceului.

Leonard Mardar, director școală: Paratrăsnetul putea fi montat inca din 2 sept dar nici macar astazi nu e... se urgenteaza predarea a inca 14 sali de clasa.

Cătălin Cherecheș, primar Baia Mare: Am stabilit un grafic de executie cu constructorul. Are termen 30 septembrie sa finalizeze intreg tronsonul despre care facem vorbire. 

În tot acest timp, constructorul susţine că nu a încheiat lucrările din cauza unor facturi restante de 1,4 milioane de lei. 

Gheorghe Tivadar, constructor: Sunt facturile din iulie si august. Ni s-au virat o parte din ei. cu promisiunea ca ni se vireaza si astazi dupa masa.

Lucrările de reabilitare a Colegiului Gheorghe Şincai costă 10 milioane de lei şi sunt gata în proporţie de 96%. 

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Observator » Evenimente » Sute de elevi din Baia Mare au intrat în grevă, supăraţi că lucrările de reabilitare ale liceului lor nu au fost terminate

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă