SURSE Soția bărbatului care a omorât doi muncitori în Onești a fost reținută pentru complicitate la lipsire de libertate / În poșeta femeii au fost găsite coliere similare celor folosite la legarea victimelor

1 lună in urmă 2

Soția bărbatului din Onești care a omorât doi muncitori, care lucrau la renovarea unui apartament din care fusese evacuat prin decizie a instanței, a fost reținută pentru 24 de ore pentru complicitate la lipsire de libertat, au declarat surse pentru G4Media.

Potrivit surselor citate, în poșeta femeii au fost identificate coliere similare celor folosite la legarea victimelor.

Conducerea Poliției Române a dispus ca o echipă de specialiști, condusă de adjunctul inspectorului general al Poliției Române, chestor de poliție Florentin Brăcea, să se deplaseze de urgență în județul Bacău, pentru a verifica modul de intervenție la eveniment.

La finalizarea verificărilor, în funcție de rezultatul acestora, se vor dispune măsurile legale care se impun, mai precizeză comunicatul de presă.

Doi muncitori care lucrau la renovarea unui apartament din Onești, județul Bacău, au fost omorâți de fostul locatar, supărat că fusese evacuat de acolo prin decizie judecătorească. Bărbatul de 60 de ani a sunat la Poliție să anunțe că i-a sechestrat pe cei doi și că îi va ucide dacă nu se revine asupra sentinței de evacuare.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, comisarul Gabriela Ciobanu, a declarat, pentru Agerpres, că înainte de comiterea crimelor, la faţa locului au sosit forţele de ordine şi un negociator.

La un moment dat, autorul, care părea calm, a început să exercite acte de violenţă asupra persoanelor aflate în apartament, moment sesizat şi de forţele de ordine. În sprijinul persoanelor aflate în apartament, s-a forţat cu mijloace din dotare uşa metalică a locuinţei, agresorul încercând să blocheze uşa, având în mână un cuţit. La acel moment, forţele de ordine au folosit armamentul din dotare prin foc executat asupra membrelor inferioare ale agresorului, acesta fiind rănit şi imobilizat. În momentul pătrunderii în apartament, au fost găsite cele două persoane, care prezentau multiple plăgi înjunghiate. Cele două persoane au primit îngrijiri medicale de specialitate, însă, urmare a leziunilor suferite, au decedat”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

Sursa foto: Captură video

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă