SURSE Managerul spitalului, o doctoriță și un angajat al personalului tehnic au fost audiați după tragedia de la Victor Babeș/ Astăzi urmează audierea personalului medical și tehnic

3 săptămâni in urmă 18

Managerul spitalului, o doctoriță și un angajat al personalului tehnic au fost audiați până în acest moment de anchetatori după tragedia de la Victor Babeș, în urma căreia au murit trei persoane, au precizat surse pentru G4Media.

În cursul zilei de astăzi urmează audierea personalului medical și tehnic.

Luni seară, sistemul de alimentare cu oxigen la secția mobilă ATI de la Spitalul „Victor Babeș” din Capitală s-a defectat. Trei pacienți au decedat și cinci au fost transferați, iar polițiștii și procurorii au deschis o anchetă.

Premierul Florin Cîțu a anunțat luni seară, într-o declarație de presă la Palatul Victoria, că i-a cerut ministrului de Interne ca ancheta cu privire la tragedia de la ”Victor Babeș” să fie cât mai rapidă și mai transparentă pentru ca vinovații să fie trași la răspundere.

El a acuzat faptul că ”administratorii sau reprezentanții statului fug de comunicare”.

”Nu putem să garantăm acum că astfel de accidente nu se vor mai întâmpla. Sperăm să nu se mai întâmple. Dar pentru a nu mai avea, trebuie să accelerăm campania de vaccinare”, a conchis șeful guvernului.

sursa foto: Inquam Photos/ George Călin

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă