SURSE Florin Cîțu a vorbit, luni seară, la telefon cu președintele Iohannis  înainte de întâlnirea cu liderii PSD și UDMR / Ce i-a transmis șeful statului

1 săptămână in urmă 14

Liderul PNL, Florin Cîțu, a vorbit, luni seară, la telefon cu președintele Klaus Iohannis înainte de întâlnirea de la guvern cu liderii PSD și UDMR, au declarat pentru G4Media.ro surse liberale.

Potrivit acestora, șeful statului i-ar fi transmis liderului PNL să vină la Cotroceni cu o propunere agreată cu celelalte partide. În cadrul discuțiilor de vineri seara, liderii celor trei partide ar fi agreat varianta premierului rotativ. Astfel, dacă PSD ar da funcția de premier, Florin Cîțu ar urma să ocupe funcția de vicepremier și de ministru de finanțe.

Pe de altă parte, PSD ar fi fost de acord ca PNL să dea primul premierul, cu condiția ca acesta să nu fie Florin Cîțu.

PNL are programată marți seara, începând cu ora 19, ședința Biroului Politic Național. La această ședință este de așteptat ca liderii liberali să voteze propunerea de premier și să agreeze programul comun de guvernare cu PSD și UDMR.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă