SURSE 16 protestatari care au participat la mitingul de luni din Capitală, propuși pentru arestare preventivă pentru 30 de zile

1 lună in urmă 24

16 protestatari care au participat la manifestațiile de luni, 29 martie, din Capitală urmează să fie propuși instanței de judecată pentru arestare preventivă, au declarat surse judiciare pentru G4Media.

În urma activităților efectuate în dosarul penal privind incidentele de la protestul din noaptea din București, au fost reținuti 19 autori.

Dintre aceștia, 3 au primit măsura controlului judiciar, iar alți 16 autori vor fi duși în instanță cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, potrivit surselor citate.

Poliția Capitalei a anunțat sâmbătă dimineață că, în urma a 24 de percheziții, vor fi duse la audieri 22 de persoane.

Luni, mii de români din marile orașe au cerut, în stradă, eliminarea noilor restricții introduse de autorități. Printre manifestanții pașnici și-au făcut loc și persoane violente, care au încercat să lovească jandarmii cu sticle ori petarde, cum a fost cazul în Piața Victoriei din București.

Citește și:

SURSE Opt persoane au fost reținute pentru 24 de ore în ancheta deschisă după violențele de la protestul de luni seară din București

Sursa Foto: Inquam Photos / Bogdan Buda

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă