Surpriză uriașă la Real Madrid! Ce vedetă a ”galacticilor” va reveni pe teren

3 săptămâni in urmă 20

  • Liga 1: UTA Arad - Hermannstadt, vineri, 17:30, Digi Sport 1

  • Liga 1: Gaz Metan Mediaș - Dinamo, vineri, 20:30, Digi Sport 1

Hazard va fi disponibil pentru partida cu Chelsea, din semifinalele Champions League. Meciul va putea fi urmărit marți, 27 aprilie, ÎN DIRECT, pe Digi Sport 1, de la ora 22:00.

Eden Hazard va reveni pe teren

Zinedine Zidane a anunțat revenirea pe teren a lui Eden Hazard la partida cu Betis. Hazard nu a mai evoluat de la meciul cu Elche de pe 13 martie, atunci când tocmai revenise după o accidentare musculară.

În timpul partidei cu Elche, Hazard a suferit o nouă accidentare, iar oficialii lui Real Madrid au analizat atent situația belgianului pentru a preveni apariția unei noi probleme asemănătoare.

Hazard s-a întors la antrenamente acum trei săptămâni, dar Zinedine Zidane nu l-a convocat în lotul pentru partidele cu Liverpool sau pentru El Clasico.

Eden va fi alături de noi. Se va afla pe listă. Se simte mult mai bine și este pregătit. Am fost mult mai atenți cu Carvajal și Hazard, pentru că ei revin după accidentări. Ambii se simt mai bine și asta este bine pentru echipă”, a declarat Zinedine Zidane, înaintea partidei cu Betis, citat de SI.

Astfel, Hazard ar putea evolua în semifinala Champions League împotriva lui Chelsea, echipa de la care s-a transferat la Real Madrid, în 2019, după șapte sezoane petrecute pe Stamford Bridge. Real Madrid a plătit o sută de milioane de lire sterline pentru internaționalul belgian.

Cota lui Eden Hazard s-a prăbușit! Cât a ajuns să valoreze acum cel mai scump fotbalist din istoria lui Real Madrid

Eden Hazard, cotat la 150 de milioane de euro în momentul mutării la Real Madrid, de la Chelsea, pentru 115 milioane, a ajuns acum să valoreze doar 40 de milioane de euro. Din acest punct de vedere, atacantul se află la cel mai jos punct al carierei din ianuarie 2013 și până în prezent.

"Întrebarea pe care Madridul și-o pune este următoarea: va reuși Hazard să revină la forma pe care o avea înainte să se transfere sau aceasta este, pur și simplu, o variantă mai slabă a sa, care nu poate scăpa de problemele fizice?", a scris As.

Cel mai scump jucător din istoria lui Real Madrid a strâns în cele aproape două sezoane în capitala Spaniei doar 36 de meciuri, reușind patru goluri și șapte pase decisive.

Etichete: real madrid , la liga , champions league , eden hazard
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă