Suporterii Slaviei Praga toarnă gaz peste foc! Au afișat un banner rasist și clubul cere intervenția poliției

3 săptămâni in urmă 1

Mai mulți jucători de la Rangers, în frunte cu căpitanul Connor Goldson, susțin că jucătorul Slaviei i-ar fi adresat apelativul ”maimuță” coechipierului lor, iar Steven Gerrard a făcut acuzații similare după meciul de pe Ibrox Park.

”Totul depinde de UEFA acum, sper ca incidentul să nu fie mușamalizat”, a declarat managerul scoțienilor. 

Însă ultrașii Slaviei Praga au turnat gaz peste foc - ei au postat mai multe imagini cu un banner în care Glen Kamara este din nou ținta insultelor. 

De această dată, conducerea Slaviei Praga a reacționat prompt și a condamnat gestul abominabil al suporterilor.    

Slavia Praga a cerut poliției să-i prindă pe suporterii rasiști

Mai mult, președintele campioanei Cehiei, Jaroslav Tvrdik, a anunțat că a cerut ca poliția să deschidă o anchetă și să-i pedepsească pe cei care au publicat imaginile.

”Clubul este dezgustat de fotografia rasistă postată de un grup de așa-zisi suporteri. Condamnăm acest gest ca pe unul inacceptabil din punct de vedere uman și ne distanțăm de astfel de acțiuni.

Nu are nicio legătură cu clubul nostru și principiile lui. De aceea, am depus o plângere împotriva indivizilor necunoscuți care au pregătit și au prezentat aceste imagini și cerem poliției să-i identifice pe cei responsabili.

Noi luptăm demult împotriva rasismului și considerăm că toți jucătorii, indiferent de culoarea pielii, naționalitate, cultură sau religie fac parte din aceeași familie.  

Tratăm cu respect toți adversarii noștri. Slavia are fani minunați care au fost apreciați mereu în lume. Le cerem să se solidarizeze cu aceste idealuri de fair play de cei cu comportament rasist,” se arată în comunicatul celor de la Slavia Praga. 

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă