SuperPariurile Live: pe cine și împotriva cui merită pariat la pauză?

1 lună in urmă 2

Printre cele mai pariate opțiuni înaintea meciului sunt cele de pauză-final, iar la pauză foarte mulți jucători se așteaptă la întoarceri de scor în repriza secundă. Care sunt, însă, echipele europene pe care se poate câștiga cel mai mult prin aceste SuperPariuri? Superbet a analizat campionatul României și pe toate cele din top 5-ul european! Află, mai jos, care este situația din fiecare ligă. Pe cine și împotriva cui poți paria la pauza meciului cu șanse mari de succes, care sunt campioanele „1 pauză/2 final” sau ce echipe obișnuiesc să intre cu un egal la cabine pentru a-și adjudeca punctele în repriza a doua.

Clasamentele au fost realizate prin analiza scorurilor la pauză față de cele de la final. O echipă care conducea la pauză dar a terminat meciul la egalitate a primit -2 puncte, în timp ce adversara ei a primit 1 punct – ea ajungând de la 0, câte ar fi luat după prima repriză, să ia unul. Același sistem a fost aplicat și pentru victorie pauză/înfrângere final sau victorie pauză/egal final. Dacă rezultatul meciului nu a fost schimbat în a doua repriză, nu a fost acordat niciun punct. De exemplu, 1-0 la pauză și 5-0 la final ar aduce tot 3 puncte echipei câștigătoare, deci nu pot fi considerate „câștigate în a doua repriză”.

România: CFR și FCSB nu au pierdut nici măcar un punct când au condus la pauză!

Principalele candidate la titlu sunt și echipele cu cele mai multe puncte luate în repriza a doua, arătând importanța pregătirii fizice în campionatul nostru. Ce impresionează la CFR Cluj și la FCSB este că în acest sezon au câștigat de fiecare dată meciurile atunci când au condus la pauză! Craiova, în schimb, a treia favorită la titlu, nu are aceeași forță în a doua repriză. Niciodată nu a reușit să întoarcă soarta unui meci dacă a fost condusă la pauză, fiind, alături de Botoșani, singurele cluburi fără vreun punct din această postură.

Cele mai multe puncte câștigate în a doua repriză: CFR Cluj – 17

Cele mai multe meciuri câștigate după ce au fost conduse la pauză: Botoșani, Sepsi – 2

Cele mai multe meciuri câștigate după egal la pauză: CFR Cluj – 8

Cele mai multe meciuri în care rezultatul nu s-a schimbat după pauză: Craiova – 8

Cele mai multe puncte pierdute în a doua repriză: Hermannstadt – 11

Cele mai multe meciuri pierdute după ce a condus la pauză: Voluntari – 2

Cele mai multe meciuri pierdute după egal la pauză: Mediaș, Botoșani, Hermannstadt – 7

Anglia: Man United, regina revenilor

Manchester United a bătut câteva recorduri în startul sezonului, câștigând 6 deplasări consecutive după ce adversarii reușiseră să deschidă scorul! Doar două dintre ele au fost „1 pauză/2 final”, în celelalte 4 reușind și diavolii să marcheze până la pauză. Manchester City este abia a cincea în top, lucru datorat în special faptului că trupa lui Guardiola conduce, de cele mai multe ori, încă din prima repriză. O singură echipă din „big six”-ul Angliei are punctaj negativ după pauză: Tottenham.

Cele mai multe puncte câștigate în a doua repriză: Manchester United – 19

Cele mai multe meciuri câștigate după ce a fost condusă la pauză: Manchester United – 2

Cele mai multe meciuri câștigate după egal la pauză: Manchester United – 8

Cele mai puține puncte pierdute după ce au condus la pauză: Leicester, Arsenal, Leeds, Burnley, Newcastle, Sheffield – 0

Cele mai multe meciuri în care rezultatul nu s-a schimbat după pauză: Burnley – 7

Cele mai multe puncte pierdute în a doua repriză: Southampton – 10

Cele mai multe meciuri pierdute după ce a condus la pauză: Southampton – 2

Cele mai multe meciuri pierdute după egal la pauză: Sheffield – 9

Spania: Atletico, un meci din 27 în care a pierdut puncte după pauză!

LaLiga le are pe Real, Atletico și Sevilla în topul echipelor cu puncte luate în repriza a doua. Absența Barcelonei iese în evidență, dar catalanii au fost mult mai rar în situația de a pierde puncte la pauză. Au 14 meciuri de „1 pauză/1 final”, peste jumătate din partidele de până acum! Real, în schimb, are doar 8, având mai des nevoia de a forța în repriza a doua pentru victorie. Atletico știe cel mai bine să închidă meciurile, având o singură partidă în care a pierdut puncte după pauză!

Cele mai multe puncte câștigate în a doua repriză: Real Madrid – 15

Cele mai multe meciuri câștigate după ce au fost conduse la pauză: Real, Betis, Barcelona, Valencia, Bilbao, Valladolid – 1

Cele mai multe meciuri câștigate după egal la pauză: Sevilla – 10

Cele mai multe meciuri în care rezultatul nu s-a schimbat după pauză: Celta Vigo – 7

Cele mai multe puncte pierdute în a doua repriză: Alaves – 10

Cele mai multe meciuri pierdute după ce a condus la pauză: Betis – 2

Cele mai multe meciuri pierdute după egal la pauză: Valladolid, Huesca – 7

Italia: Inter e liderul Europei în a doua repriză, AC Milan strălucește în prima

Liderul din Serie A, Inter, are cele mai multe puncte adjudecate după pauză din toate campionatele de top 5 europene: 23! Marea rivală, AC Milan, stă foarte prost din acest punct de vedere – cu doar +1, dar – la fel ca Barcelona – a condus mult mai des la pauză. Rossoneri au 16 meciuri în care au câștigat prima repriză și, impresionant, de fiecare dată și-au păstrat avantajul până la final! Echipa lui Mihăilă și Man e ultima în clasamentul de după pauză, cu 11 puncte pierdute.

Cele mai multe puncte câștigate în a doua repriză: Inter Milano – 23

Cele mai multe meciuri câștigate după ce au fost conduse la pauză: Inter, Napoli – 2

Cele mai multe meciuri câștigate după egal la pauză: Inter – 9

Cele mai multe meciuri în care rezultatul nu s-a schimbat după pauză: Milan, Crotone – 6

Cele mai multe puncte pierdute în a doua repriză: Parma – 11

Cele mai multe meciuri pierdute după ce a condus la pauză: Torino – 3

Cele mai multe meciuri pierdute după egal la pauză: Spezia – 11

Germania – Mediocră în prima repriză, Dortmund câștigă punctele după pauză

În Bundesliga, Borussia Dortmund este formația cu cele mai multe puncte în repriza a doua: 16. Galben-negrii sunt peste Bayern sau Leipzig la acest capitol din cauza primelor reprize mediocre. Concret, Bayern a avut 13 etape în care a intrat la vestiare în avantaj; Leipzig a avut 10; iar Dortmund doar 3. În plus, e și lider în Europa la numărul de partide al căror rezultat s-a schimbat în a doua repriză, cu 17 din 25 etape.

Cele mai multe puncte câștigate în a doua repriză: Dortmund – 16

Cele mai multe meciuri câștigate după ce a fost condusă la pauză: Hertha – 2

Cele mai multe meciuri câștigate după egal la pauză: Dortmund – 9

Cele mai multe meciuri în care rezultatul nu s-a schimbat după pauză: Freiburg – 6

Cele mai multe puncte pierdute în a doua repriză: Mainz – 8

Cele mai multe meciuri pierdute după ce au condus la pauză: Gladbach, Mainz – 2

Cele mai multe meciuri pierdute după egal la pauză: Dortmund, Arminia Bielefeld – 6

2 pauză / 2 final diseară, la Arminia – Leipzig? Favoriți în meci, oaspeții au 10 partide cu acest rezultat și nu au pierdut niciun punct când au condus la pauză. Arminia, de partea cealaltă, a fost condusă la pauză de 9 ori și a pierdut la final în toate cele 9 meciuri!

Franța: PSG, lider în două topuri negative

Cea mai mare surpriză a acestui studiu vine din capitala Franței, unde PSG are două statistici dezastruoase. Vicecampioana Europei a pierdut de 2 ori meciuri în care conducea la pauză – ultima dată chiar etapa trecută, cu Nantes – și e depășită aici doar de Torino din campionatele de top 5. În al doilea rând, PSG nu a reușit să ia nici măcar un punct din partidele în care a fost condusă la pauză! Doar Atletico mai trece prin asta, dar formația spaniolă are +14 puncte în repriza a doua, în timp ce PSG are 0.

O altă curiozitate din Ligue 1 e a celor de la Lorient, echipă care a avut 4 partide de „2 pauză/1 final”, dar are cele mai multe înfrângeri din Franța atunci când intră la pauză cu un rezultat de egalitate.

Cele mai multe puncte câștigate în a doua repriză: Lille – 11

Cele mai multe meciuri câștigate după ce a fost condusă la pauză: Lorient – 4

Cele mai multe meciuri câștigate după egal la pauză: Metz, Nimes, Nice, PSG – 5

Cele mai multe meciuri în care rezultatul nu s-a schimbat după pauză: Lille, Lyon, Dijon – 8

Cele mai multe puncte pierdute în a doua repriză: Reims – 7

Cele mai multe meciuri pierdute după ce au condus la pauză: PSG, Marseille, St Etienne, Dijon, Reims – 2

Cele mai multe meciuri pierdute după egal la pauză: Lorient – 7

Vezi ce pariază românii pe marile campionate europene!

Urmărește pariurile plasate de jucătorii români pe cele mai importante meciuri ale weekend-ului! Descarcă aplicația Superbet și alătură-te discuțiilor din jurul tuturor evenimentelor pe paginile de Chat corespunzătoare! Poți lua toate informațiile utile despre pariuri speciale sau orice evenimente sportive de la alți pariori, poți vedea toate biletele publicate de ei sau ce joacă ambasadorii Superbet: Ilie Dumitrescu, Bogdan Stelea, Gică Craioveanu și Florin Răducioiu sunt deja pe SuperSocial! Orice bilet interesant de acolo poate fi și biletul tău în doar câteva secunde, prin simpla apăsare a butonului „adaugă pe bilet”!

The post SuperPariurile Live: pe cine și împotriva cui merită pariat la pauză? appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă