Șumudică, declarația zilei: „Bag cardul, scot milionul și-mi cumpăr un sandviș și lapte bătut”

2 luni in urmă 15

Articol de GSP - Publicat joi, 12 august 2021, 19:45 / Actualizat joi, 12 august 2021 19:49

Marius Șumudică, antrenorul lui CFR Cluj, a vorbit în stilu-i caracteristic despre transferul lui Leo Messi la PSG. Tehnicianul campioanei a comentat și bonusul primit în „fan tokens” de argentinian, bunuri asemănătoare criptomonedelor.

„E o nebunie la Paris? E vreun atentat sau ce? A, Messi. S-a transferat la PSG. Sper să n-am timp să mă duc să-l văd (n.r. - aluzie la zvonurile care îl dădeau plecat de la CFR)

Eu nu mă pricep la criptomonede și n-am investit până acum. Am auzit fel de fel de povești, dar n-am banii necesari să investesc în așa ceva. Eu bag cardul, scot milionul, cumpăr ce am nevoie și atât. Pentru un lapte bătut și un sandviș îmi ajunge”, a declarat Șumudică în cadrul unei conferințe de presă.

Interesant este că eToro, noul sponsor al CFR-ului din această vară, este o companie de tranzacționare și de brokeraj. Se definește drept „o platformă socială de tranzancționare și investiții, numărul unu în lume”. Pe siteul companiei scrie: „De peste un deceniu, eToro este lider al revoluției FinTech la nivel global. Este cea mai importantă rețea socială de tranzacționare din lume, cu milioane de utilizatori înregistrați și o gamă largă de instrumente de tranzacționare și investiții inovatoare”.

Leo Messi, recompensat cu criptomonede după ce a semnat cu PSG

Transferul lui Leo Messi la PSG chiar e la alt nivel! Presa franceză a dezvăluit astăzi că argentinianul a fost recompensat la semnarea contractului și cu „fan tokens”, bunuri asemănătoare criptomonedelor. 

În 2018, PSG devenea primul brand important din fotbal care se afiliază platformei socios.com. Ce presupune acest lucru? Prin intermediul „fan tokens”, cluburile și suporterii de pretutindeni pot forma legături stânse, iar fanii chiar se pot implica în decizii minore din viața echipelor, cum ar fi alegerea mesajului afișat pe pereții vestiarului. 

Trei ani mai târziu, personaj principal în cel mai sonor transfer al tuturor timpurilor, Messi a primit o plată în „fan tokens” imediat după ce și-a pus semnătura pe contract, notează Reuters. 

PSG, „una dintre mărcile cele mai inovatoare și avangardiste ale lumii”

„Includerea criptomonedelor $PSG Fan Tokens în pachetul jucătorului creează o legătură imediată cu comunitatea de milioane de suporteri din întreaga lume. Această iniţiativă poziţionează un pic mai mult PSG ca una dintre mărcile din sport cele mai inovatoare şi avangardiste ale lumii”, se arată în comunicatul emis astăzi de parizieni.

Messi, mai mult decât un club! În doar câteva zile, Leo a crescut masiv numărul de followers al lui PSG!

La două zile după transferul lui Lionel Messi (34 de ani), numărul celor care urmăresc pagina de Instagram a lui Paris Saint-Germain continuă să crească.

De când tratativele dintre cele două părți au devenit o certitudine, numărul de urmăritori de pe Instagram e într-o continuă creștere. Între 4 și 11 august, contul celor de la PSG s-a „îmbogățit” cu peste 5.65 milioane de urmăritori, un boom de-a dreptul semnificativ. 

Dacă pe 4 august contul de Instagram al parizienilor contabiliza 37,6 milioane de urmăritori, transferul lui Messi a mărit semnificativ zestrea. Azi, 12 august, 44,9 milioane de followers urmăresc contul respectiv. Motto-ul Barcelonei, „Mes que un club", se poate aplica și în cazul lui. Messi este mai mult decât un club.

Leo Messi, primele declarații după ce a semnat cu PSG

Vezi și alte știri despre Leo Messi: 

VIDEO Imagini de la primul antrenament al lui Messi la PSG + când ar putea debuta

Cum a reacționat Sergio Ramos după ce Leo Messi a semnat cu PSG

Playtech: BOMBĂ! Cu ce televiziune a semnat Florin Călinescu! Le dă lovitura de grație celor de la Pro TV


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă