Summit cu scântei între China și SUA: Joe Biden și liderul comunist, amenințări pe bandă rulantă - De la ce au pornit neînțelegerile

2 săptămâni in urmă 15

MARŢI, 16 NOIEMBRIE 2021, 14:53

SURSĂ: realitatea.net AUTOR: REALITATEA.NET

„Competiţia între cele două ţări nu ar trebui să se transforme într-un conflict, instituţional sau nu”, a afirmat Joe Biden la începutul summit-ului.

”China şi Statele Unite este necesar să-şi îmbunătăţească comunicarea şi cooperarea”, a declarat Xi Jinping, care s-a declarat bucuros să-şi vadă <<vechiul prieten>>”, a declarat și liderul chinez, în debutul întâlnirii, online, prima după cele două discuţii telefonice pe care le-au avut.

Amabilitatea, însă, nu a durat mult după atingerea principalului sbiect de pe agenda summit-ului virtual - independența Taiwanului. 

Preşedintele chinez Xi Jinping l-a avertizat pe Joe Biden ”să nu se joace cu focul” în privinţa unei recunoaşteri a independenţei Taiwanului. 

„Autorităţile taiwaneze au încercat în mai multe rânduri să se sprijine pe Statele Unite în vederea independenţei, iar unii din Statele Unite încearcă să folosească Taiwanul pentrua controla China. Este o tendinţă foarte periculoasă care înseamnă a te juca cu focul”, a declarat liderul comunist.

Liderul de la Casa Albă l-a avertizat și el pe omologul său de la Beijing că SUA ”se opun ferm” oricărei tentative ”unilaterale de schimbare a statu-quoului sau de aducere atingere păcii şi stabilităţii în Strâmtoarea Taiwan”. China consideră Taiwan o provincie „rebelă” ce trebuie să revină sub tutela Beijingului. 

De asemenea, Biden a vorbit și despre „îngrijorările cu privire la practici (ale Chinei) în Xinjiang, în Tibet şi la Hong Kong şi drepturilor omului în general”, ca și despre practici comerciale şi economice considerate ”neloiale” ale Chinei.

La sfârşitul discursului pe care l-a susţinut, Joe Biden a repetat una din frazele sale favorite: „Nu este niciodată, niciodată, o idee bună să pariezi împotriva poporului american”.

Potrivit presei comuniste, guvernul chinez a preferat să catalogheze întâlnirea dintre cei doi ca fiind „amplă, profundă, sinceră, constructivă. Ajută la creșterea înțelegerii reciproce”.

President Xi Jinping just concluded his virtual meeting with President Joe Biden. The meeting is wide-ranging, in-depth, candid, constructive, substantive and productive. It helps increase mutual understanding. pic.twitter.com/PQUUqORqyo

— Hua Chunying 华春莹 (@SpokespersonCHN) November 16, 2021
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă