Sudan: Premierul dat jos prin lovitură militară de stat a fost repus în funcție după ce s-a înțeles cu liderul armatei

1 săptămână in urmă 31

Premierul sudanez Abdallah Hamdok, care a fost ţinta unui puci la 25 octombrie și fusese plasat în arest la domiciliu, şi-a reluat duminică atribuţiile după ce a semnat un acord cu generalul Abdel Fattah al-Burhan, comandantul armatei şi autorul loviturii de stat.

Puciul din 25 octombrie a pus capăt tranziţiei spre democraţie a Sudanului la doi ani după o revoltă populară care l-a înlăturat de la putere pe dictatorul Omar Hassan al-Bashir.

La prima sa apariţie publică după puciul din urmă cu aproape o lună, premierul Abdallah Hamdok a ţinut un scurt discurs alături de generalul Abdel Fattah al-Burhan, relatează agențiile nternaționale de presă, preluată de Agerpres.

„Ştiu că tineretul nostru are determinare şi o capacitate de sacrificiu şi de renunţare la tot ce este mai de preţ. Dar sângele sudanez este preţios, să oprim vărsarea de sânge şi să orientăm energia tinerilor spre construcţie şi dezvoltare”, a îndemnat Abdallah Hamdok.

Cu toate acestea, mii de persoane au continuat duminică manifestaţiile împotriva puciului şi împotriva generalului Al-Burhan, în mai multe oraşe din Sudan. La Omdurman, în apropierea capitalei, un adolescent de 16 ani a fost ucis de un glonţ tras de forţele de securitate, potrivit Comitetului central al medicilor sudanezi. Numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa în aceste proteste a ajuns astfel la 41.

Editor : Luana Pavaluca

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă