Sudan: ONU va organiza discuţii pentru ieşirea din criză

1 săptămână in urmă 29

Emisarul ONU în Sudan, Volker Perthes, a anunţat sâmbătă că, începând de săptămâna viitoare, va organiza discuţii cu "toţi actorii-cheie civili şi militari" pentru a încerca să rezolve criza prin care trece ţara după lovitura de stat de la 25 octombrie, notează AFP. "Este timpul să punem capăt violenţei şi să intrăm într-un proces constructiv", a indicat Volker Perthes într-un comunicat referitor la aceste discuţii care urmează să fie lansate oficial luni, în cadrul unei conferinţe de presă. Aceste discuţii "incluzive" vor reuni "toţi actorii-cheie civili şi militari" din Sudan, "printre care mişcările armate, partidele politice, societatea civilă, grupurile de femei şi comitetele de rezistenţă", a precizat el. Lovitura de stat a generalului şi şef al armatei Abdel Fattah al-Burhan din 25 octombrie 2021 a pus capăt tranziţiei către un guvern pe deplin civil în Sudan, la aproape doi ani după căderea lui Omar al-Bashir, dictator care a stat la putere peste trei decenii. Cel puţin 60 de persoane şi-au pierdut viaţa şi sute au fost rănite în manifestaţiile prodemocraţie care au urmat puciului, potrivit Comitetului Central al Medicilor, o asociaţie independentă. Forţele pentru Libertate şi Schimbare (FLC), vârful de lance al revoltei care l-a înlăturat pe Bashir în 2019, au anunţat într-un comunicat că nu au primit "niciun detaliu" din partea ONU cu privire la aceste discuţii, dar au subliniat că vor studia iniţiativa odată ce vor au fost "informaţi oficial". Între timp, FLC îşi menţin "mobilizarea paşnică în masă împotriva loviturii de stat de la 25 octombrie şi pentru stabilirea unei autorităţi civile". Discuţiile sub auspiciile ONU vor avea ca scop să ajute părţile sudaneze "să se pună de acord asupra unei ieşiri din actuala criză politică şi să convină asupra unei căi de durată către democraţie şi pace", a spus Volker Perthes, apreciind că tranziţia democratică post-Bashir "a suferit eşecuri majore". Liga Arabă a salutat sâmbătă iniţiativa ONU, ca şi Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Statele Unite şi Marea Britanie care într-o declaraţie comună au îndemnat "toţi actorii politici sudanezi să profite de această ocazie pentru a restabili tranziţia ţării" către democraţie. Reinstalat de generalul al-Burhan la o lună după lovitura de stat şi după ce a fost reţinut, premierul Abdallah Hamdok, reprezentantul civil al tranziţiei, a demisionat la 2 ianuarie după o zi de manifestaţii reprimate violent şi soldate cu trei morţi. De atunci, militarii sunt singuri la conducere. Generalul al-Burhan, care şi-a prelungit cu doi ani mandatul de şef al statului, a promis alegeri pentru iulie 2023, mai scrie AFP. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă