Suceava: Un bărbat a murit într-un incendiu care i-a cuprins locuinţa

3 săptămâni in urmă 24

Un bărbat a murit într-un incendiu care a cuprins, vineri, o casă din localitatea Voievodeasa, comuna Suceviţa, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, Alin Găleată. El a precizat că focul a pornit de la o ţigară uitată aprinsă de victima în vârstă de 61 de ani. Potrivit sursei citate, pompierii militari au intervenit la faţa locului cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD, iar incendiul se manifesta cu mari degajări de fum doar într-o cameră, unde a fost găsit şi bărbatul decedat. Pompierii militari au evacuat din interiorul locuinţei trupul carbonizat al bărbatului. În incendiu au ars obiecte de mobilier, textile şi alte materiale combustibile, pe o suprafaţă de aproximativ 20 de metri pătraţi. AGERPRES/(AS - autor Silvia Marcu, editor: George Onea, editor online: Gabriela Badea) 
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă