Suceava: SJU fără paturi libere pentru pacienţi COVID-19 la ATI; 84 sunt în stare severă şi gravă

2 luni in urmă 31

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava nu mai are niciun pat liber la ATI pentru pacienţi COVID-19, iar 84 dintre cei internaţi cu infecţie cu SARS-CoV-2 prezintă forme severe şi grave. Potrivit Prefecturii Suceava, din totalul celor 509 pacienţi internaţi în SJU un număr de 205 sunt diagnosticaţi cu COVID-19, alţi 82 sunt în zona tampon şi 222 sunt cu afecţiuni non-COVID. Din totalul pacienţilor COVID, 16 prezintă forme uşoare, 105 au forme medii de boală, 64 prezintă forme severe, 20 cu forme grave sunt internaţi în secţia ATI, dintre aceştia nouă fiind ventilaţi mecanic şi trei intubaţi. SJU Suceava dispune, la această dată, de 368 paturi libere, dintre care 30 pentru pacienţi COVID, 235 în sectorul non-COVID şi 103 pentru zona tampon. La unitatea ATI nu sunt disponibile paturi pentru pacienţi COVID, sunt 23 de ventilatoare libere, dintre care opt pentru pacienţi COVID şi 15 pentru pacienţii non-COVID. La Spitalul Municipal Rădăuţi sunt internaţi 73 de pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19, dintre care şapte cu forme grave şi doi în stare critică. La Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc sunt internaţi 22 de pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19 şi opt persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus, la Spitalul Municipal Vatra Dornei sunt internaţi 18 pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19, dintre care patru cu forme grave, iar la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului sunt 33 de pacienţi cu COVID-19 şi două persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus. La Spitalul Boli Cronice Siret sunt internaţi nouă pacienţi cu COVID-19 şi o persoană suspectă de infecţie cu noul coronavirus. Totalul persoanelor internate şi diagnosticate cu COVID-19, în judeţul Suceava, este de 360. Numărul total de persoane testate până în prezent, în judeţ, este de 92.162, în ultimele 24 de ore fiind testate 707 de persoane. În judeţul Suceava evoluează, în prezent, 1.259 de cazuri de infecţie cu SARS-CoV-2, cu 67 mai puţin decât în ziua precedentă. AGERPRES/(AS-autor: Silvia Marcu, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă