Subiectele zilei: Lupta nevăzută din Cancelaria premierului. Cum fentează decizia lui Florin Cîțu înțelegerea cu USR-PLUS; Secretar de stat în Educație: adus în guvern de Ponta, om de încredere al lui Pop și Andronescu

3 săptămâni in urmă 79

Lupta nevăzută din Cancelaria premierului. Cum fentează decizia lui Florin Cîțu înțelegerea cu USR-PLUS. Printr-o decizie luată miercuri de Florin Cîțu se stabilește o nouă organigramă a Cancelariei premierului, dar și atribuțiile care revin în interiorul acesteia. USR-PLUS și-a adjudecat la negocierile din luna decembrie de la Vila Lac postul de șef al Cancelariei, dar premierul a dat mai multe atribuții directorului său de cabinet decât șefului Cancelariei. O altă poziție cheie din jurul premierului, intens disputată în interiorul PNL, este cea de Secretar General al Guvernului, potrivit Europa Liberă.

Cariera de succes a unui om lipit de banii statului de opt ani: fost șef la o mică firmă de instalații termice, astăzi, numărul doi în Nuclearelectrica SA. Dan Laurențiu Tudor este director adjunct al Nuclearelectrica SA. Cariera domnului Tudor explodează în 2012, după ce ajunge consilier al fostului ministru al economiei Daniel Chițoiu. La acea dată, Dan Laurențiu Tudor era un ilustru nimeni. Instalator în timpul comunismului, domnul Tudor a terminat în 1991, la seral, Facultatea de Instalații. Urmează o lungă serie de funcții bine remunerate în companii de stat. Expertiza domnului Tudor pare nemărginită, așa că el este numit și în conducerea Spitalului Clinic de Urgență Floreasca, potrivit Libertatea.

DW: AUR și-a început emanciparea internațională: pe ce filon se bazează? AUR îşi pregătește terenul pentru intrarea în arena internațională: în interior prin poziția față de politicile minoritare din regiune, în exterior prin alianțe cu formațiuni naționaliste frecventabile din UE. Șefii AUR nu au, însă, nevoie de certificate de autentificare din partea Rusiei, de aceea au ignorant grupul suveraniștilor din Parlamentul European, unde sunt formațiuni finanțate de la Moscova, și s-au îndreptat spre cel al Conservatorilor și Reformiștilor (ECR - European Conservatives and Reformists). George Simion nu a fost primit niciunde de președinții formațiunilor conservatoare, pentru a fi validat, cumva, de așa zis omologii săi. Doar consilierii acestora au avut timp de el și Simion s-a și grăbit să le dea cadou harta României mari, potrivit Deutsche Welle.

Daniel David, în Dilema Veche: O analiză psihologică succintă a fenomenului de dublu standard. Faptul că aplicăm seturi diferite de principii la situații similare nu înseamnă automat că ajungem la dublu standard. Uneori similaritatea situațiilor se stabilește prin atribute/variabile diferite, astfel că două situații pot fi mai mult sau mai puțin similare în funcție de atributele prin care le analizăm. Dacă ne limităm doar la situații care implică relațiile interumane, dublul standard se poate manifesta în patru feluri: (1) cum se raportează un individ la alți indivizi; (2) cum se raportează un individ la grupuri; (3) cum se raportează un grup la indivizi; (4) cum se raportează un grup la alte grupuri.

Secretar de stat în Educație: adus în guvern de Ponta, om de încredere al lui Pop și Andronescu. Paraschiv a fost secretar de stat timp de 4 ani până în iulie 2016 sub 6 miniștri ai Educației: Ioan Mang, Liviu Pop, Ecaterina Andronescu, Remus Pricopie, Sorin Cîmpeanu și Adrian Curaj. Gigel Paraschiv a fost seccretar de stat pentru învățământul universitar și se ocupa de: „coordonarea activităţii Direcţiei Generale Învăţământ Universitar; coordonarea activităţii Centrului Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor; coordonarea activității de elaborare, avizare şi aplicare a actelor normative în domeniul invatamantului superior”. Este exact perioada în care Ministerul Educației refuza să îi retragă titlul de doctor lui Victor Ponta în pofida unui plagiat evident în teza sa de doctorat, scrie Newsweek.

Davos 2021 și eșecul moral al lumii civilizate. Poate că era cazul să fie primul an în care să nu se mai dea o tribună de la care toți dictatorii lumii să ne predea lecții de democrație. Cum s-a ajuns aici? Cum am ajuns ca an de an elitele vestice să primească printre ei – fie și virtual, ca anul acesta, din cauza pandemiei – indivizi care violează absolut toate principiile de care se face vorbire la un astfel de forum? Pe 31 decembrie 1999, o știre ridica sprâncenele prin cancelariile vestice: bolnavul Elțîn îi preda pașnic frâiele unui apparatcik ițit pe scena mare a politicii ruse cu doar șase luni în urmă, scrie PressOne.

DW: Terorismul de dreapta nu are făptaşi izolaţi. Criminalul extremist de dreapta care l-a ucis pe politicianul Walter Lübcke a fost condamnat la închisoare pe viață. Este pedeapsa maximă. Totuși, procesul ar putea transmite un mesaj fatal, crede Hans Pfeifer. AfD a creat în Germania o anumită atmosferă, trâmbițând ani la rând viziunile sale pline de ură. I-a montat pe oameni împotriva refugiaților, a migranților, a oponenților politici. Acest partid respinge orice fel de responsabilitate pentru infracțiuni motivate de ură, comise de extremiști de dreapta. Și contraargumentează că acuzațiile care i se aduc ar fi doar o tentativă de a le închide gura tuturor criticilor guvernului. Se comportă ca Pilat din Pont, spălându-se pe mâini de orice răspundere, scrie Deutsche Wele.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă