SUA: Zeci de foşti oficiali republicani discută despre formarea unui al treilea partid, anti-Trump

2 săptămâni in urmă 11

Zeci de foşti oficiali republicani, care consideră că partidul nu este dispus să i se opună fostului preşedinte Donald Trump şi încercărilor sale de subminare a democraţiei americane, poartă discuţii pentru a forma un nou partid de centru-dreapta, au declarat pentru Reuters patru persoane implicate în negocieri. La primele etape ale discuţiilor iau parte foşti aleşi republicani, foşti oficiali din administraţiile republicane conduse de Ronald Reagan, George H.W. Bush, George W. Bush şi Donald Trump, foşti ambasadori republicani şi strategi republicani, potrivit persoanelor citate. Peste 120 dintre ei au avut o întâlnire pe Zoom pentru a discuta despre noua formaţiune care s-ar desprinde din Partidul Republican şi care s-ar baza pe o platformă de "conservatorism principal", care să includă respectarea Constituţiei şi a statului de drept, idei despre care cei implicaţi spun că au fost încălcate de Trump. Planul ar fi de a avea candidaţi la unele scrutine, dar şi de a susţine alţi candidaţi de centru-dreapta, fie ei republicani, independenţi sau democraţi, potrivit surselor. Evan McMullin, care a fost directorul de politici pentru Conferinţa Republicană din Camera Reprezentanţilor şi candidat independent la alegerile prezidenţiale din 2016, a declarat pentru Reuters că a fost unul dintre organizatorii discuţiei de pe Zoom cu foşti oficiali îngrijoraţi de controlul lui Trump asupra republicanilor şi de direcţia naţionalistă în care a luat-o partidul. Alte trei persoane au confirmat pentru Reuters videoconferinţa şi discuţiile pentru crearea unui nou partid, dar au cerut să nu le fie dezvăluită identitatea. Discuţiile evidenţiază disputele din rândul conservatorilor în legătură cu afirmaţiile nedovedite ale lui Trump privind fraudarea alegerilor şi asaltul asupra Capitoliului, soldat cu victime. Majoritatea republicanilor îi rămân fideli fostului preşedinte, dar alţii vor o nouă direcţie pentru partid. Întrebat despre discuţiile în legătură cu un al treilea partid, Jason Miller, un purtător de cuvânt al lui Trump, a declarat: "Aceşti pierzători au părăsit Partidul Republican atunci când au votat pentru Joe Biden".AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă