SUA: Washingtonul a salutat anunţul referitor la reuniunea Comisiei mixte privind acordul nuclear iranian

3 săptămâni in urmă 3

Statele Unite au salutat joi anunţul privind organizarea unei reuniuni a ţărilor membre ale acordului nuclear iranian, afirmând că sunt pregătite pentru măsuri reciproce în relaţia cu Iranul cu scopul de a reveni în cadrul acestui tratat, transmite AFP. "Acesta este un pas pozitiv", a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price. Uniunea Europeană a anunţat că va organiza vineri o reuniune virtuală a Comisiei mixte a acordului internaţional semnat în 2015 - menit să împiedice Teheranul să se doteze cu arme atomice - pentru a "discuta despre perspectiva unei posibile reveniri a Statelor Unite" în cadrul acestui pact. Fostul preşedinte american Donald Trump a retras Statele Unite din acest acord în 2018 şi a reintrodus toate sancţiunile împotriva Iranului, care la rândul său a început să renunţe la respectarea restricţiile privind programul său nuclear prevăzute în acest tratat. Noul preşedinte american, Joe Biden, a declarat că este gata să revină la acest acord dacă şi Teheranul revine la respectarea angajamentelor asumate, dar cele două ţări au aşteptat fiecare ca cealaltă să facă primul pas.     Foto: (c) OLIVER CONTRERAS POOL/EPA "Suntem gata să ne întoarcem (în cadrul acordului din 2015) respectându-ne deplin angajamentele..dacă Iranul va face acelaşi lucru", a reiterat Ned Price. Autorităţile iraniene au respins o propunere de întâlnire directă cu partea americană în cadrul acestei Comisii mixte. Prin urmare, Washingtonul nu va participa la şedinţa de vineri ce va fi organizată prin videoconferinţă. Price a adăugat că executivul american a împărtăşit partenerilor săi căile avute în vedere pentru a salva acest acord,"inclusiv printr-o serie de măsuri reciproce iniţiale". "Studiem opţiunile pentru a realiza acest lucru, în special prin discuţii indirecte" cu iranienii "prin intermediul partenerilor noştri europeni", a adăugat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Andreea Preda)   Citeşte şi:   * Iranul condiţionează oprirea îmbogăţirii uraniului 20% de ridicarea sancţiunilor impuse de Washington   * Dosarul nuclear: Iranul trebuie să înceteze să deterioreze situaţia (Macron)   * AIEA: Iranul îmbogăţeşte uraniu cu un model de centrifugă avansată la uzina subterană din Natanz   * Iranul cere SUA să ridice sancţiunile şi să garanteze că nu se vor repeta greşelile lui Trump   * Dosarul nuclear: Preşedintele Iranului le cere europenilor să evite ''orice ameninţare sau presiune''   * SUA: Washingtonul speră ca Teheranul să accepte dialogul   * Nuclear: Macron îi cere lui Rouhani ''gesturi clare'' (Elysée)   * SUA trebuie să ridice întâi sancţiunile,dacă vor să discute revenirea la acordul din 2015 (MAE iranian)   * SUA trebuie să facă primii paşi pentru revenirea la acordul nuclear, afirmă preşedintele iranian   * Iranul îi cere lui Joe Biden să ridice ''necondiţionat'' sancţiunile SUA impuse de Donald Trump   * În ultimele zile ale mandatului prezidenţial al lui Donald Trump, SUA aplică noi sancţiuni Iranului
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă