SUA şi aliaţii avertizează asupra unui posibil atac terorist al ISIS în Kabul. Oamenii, îndemnaţi să părăsească zona aeroportului

1 lună in urmă 31

Regatul Unit a emis un aviz similar, spunând oamenilor din zona aeroportului să "se îndepărteze într-un loc sigur". Ministerul britanic de Externe a recomandat miercuri evitarea oricărei călătorii în Afganistan, motivând că situaţia de securitate în ţară rămâne volatilă, "cu o ameninţare importantă de atac terorist", relatează Reuters.

Ministerul de Externe "recomandă evitarea oricărei călătorii în Afganistan. Nu trebuie să călătoriţi în Afganistan", a menţionat Foreign Office în atenţionarea sa. "Situaţia de securitate din Afganistan rămâne volatilă. Există o ameninţare importantă de atac terorist care este încă valabilă", se mai menţionează în comunicat.

Este recomandată, de asemenea, evitarea călătoriilor pe aeroportul internaţional Hamid Karzai din Kabul: "Dacă vă aflaţi în zona aeroportului, îndepărtaţi-vă într-un loc sigur şi aşteptaţi noi instrucţiuni".

Ministrul britanic de externe Dominic Raab a declarat că termenul-limită pentru evacuarea străinilor şi celor în pericol este valabil până în ultimul minut al lunii.

Regatul Unit a evacuat deja mii de persoane din Afganistan.

Australia îşi îndeamnă şi ea cetăţenii să părăsească zona aeroportului din Kabul

Există o ameninţare importantă de atac terorist în apropierea aeroportului din Kabul, a declarat joi ministrul australian de externe Marise Payne, iar Canberra şi-a îndemnat cetăţenii şi cei cu vize pentru Australia să părăsească zona.

Australia îşi evacuează cetăţenii şi deţinătorii de viză de peste o săptămână de pe aeroportul din Kabul, unde Canberra le-a cerut oamenilor să călătorească în ordine şi să fie gata de transport.

Miercuri seară, Australia şi-a schimbat recomandarea către cei din zonă, decizie despre care Marisa Payne spune că are la bază preocupări sporite privind un posibil atac terorist: "Există o ameninţare foarte importantă, încă valabilă, de atac terorist".

Această alertă sporeşte riscul ca numeroşi afgani care deţin viză pentru Australia să fie lăsaţi în urmă în condiţiile în care Canberra se pregăteşte să-şi încheie programul de evacuare, comentează Reuters. Prim-ministrul Scott Morrison a spus că Australia a evacuat 4.000 de persoane din Afganistan. Mulţi dintre aceşti oameni se află în Emiratele Arabe Unite, a spus Morrison, în timp ce 639 au ajuns deja în Australia.

Australia a făcut parte din forţa internaţională condusă de NATO care s-a luptat cu talibanii şi a instruit forţele de securitate afgane în anii după ce insurgenţii au fost înlăturaţi în 2001. Peste 39.000 de militari australieni au fost detaşaţi în Afganistan şi 41 dintre ei şi-au pierdut viaţa.

Talibanii au avertizat că vor exista "consecinţe" dacă SUA prelungesc operaţiunile militare de evacuare după 31 august

SUA şi aliaţii lor au evacuat peste 70.000 de persoane, inclusiv cetăţeni proprii, personal NATO şi afgani în situaţie de risc de pe 14 august, ziua de dinaintea cuceririi capitalei afgane de către talibani.

Mişcarea talibanilor a avertizat că vor exista "consecinţe", inclusiv în privinţa acţiunilor de formare a unui nou guvern în Afganistan, dacă Statele Unite prelungesc operaţiunile militare de evacuare după data de 31 august. Zabihullah Mujahid, purtătorul de cuvânt al Mişcării talibanilor afgani, a transmis că afganii nu vor mai putea părăsi ţara după 31 august. "Noi nu vom mai permite să plece afganii, nu suntem deloc încântaţi de acest lucru", a afirmat Zabihullah Mujahid.

În contextul retragerii trupelor occidentale, combatanţii talibani au ocupat numeroase provincii afgane şi zone din capitala ţării, Kabul. Mişcarea talibanilor poartă negocieri cu fostul preşedinte afgan Hamid Karzai şi cu Abdullah Abdullah, liderul Consiliului afgan pentru Reconciliere Naţională, pe tema formării unui guvern de uniune naţională în Afganistan.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

Top știri

Un profesor şi-a dus elevii în tabără la Costineşti şi a început să danseze lasciv în faţa lor. Dascălul spune că a fost "o glumă nevinovată"

1

Ce au un comun geografia și striptease-ul? Răspuns: un profesor care a dansat lasciv. Pe jumătate dezbracat în fața elevilor pe care i-a dus în tabără, la mare. Imaginile sunt deja pe masa Inspectoratului Şcolar. Dascălul lipsit de inhibiţii nu înţelege cum a ajuns să fie anchetat de la o glumă pe care si azi o consideră nevinovată. 

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă