SUA: Pedeapsă cu moartea confirmată în apel pentru autorul atacului armat de la Charleston, soldat cu nouă morţi

1 lună in urmă 56

O curte de apel federală a confirmat miercuri condamnarea la moarte a americanului Dylann Roof, care a împuşcat mortal nouă persoane de culoare într-o biserică din Carolina de Sud în 2015, un atac armat care a şocat planeta, relatează AFP și Agerpres. "Niciun rezumat clinic şi nicio analiză juridică minuţioasă nu poate prezenta atrocitatea actului lui Roof. Crimele sale îl fac pasibil de sentinţa cea mai severă pe care o societate dreaptă o poate da", au conchis judecătorii tribunalului din Richmond în verdictul lor în unanimitate.

Reamintim că din luna mai, Carolina de Sud a introdus ca opțiune pentru cei condamnați la moarte și plutonul de execuție, pe lângă scaunul electric,.

Convins de supremaţia albilor asupra altor rase pe care le considera inferioare, Dylan Roof a tras de 77 de ori într-o biserică metodistă din Charleston pe 17 iunie 2015, provocând moartea a nouă enoriaşi negri care veniseră la o întâlnire de studiu biblic. Tânărul era atunci în vârstă de 21 de ani.

Acest atac a fost cu atât mai şocant pentru opinia publică americană şi internaţională pentru că a însângerat un loc simbol al luptei împotriva sclaviei. Emanuel African Methodist Episcopal Church reuneşte cea mai veche comunitatea neagră din acest oraş istoric din epoca plantaţiilor, situat în sud-estul SUA.

Tânărul extremist a fost condamnat la începutul lui 2017 la pedeapsa cu moartea, după ce nu a exprimat niciun fel de regrete pentru atac şi nici nu şi-a cerut iertare victimelor.

În faţa Curţii de apel, avocaţii săi au încercat să obţină anularea pedepsei sale, argumentând că judecătorul de primă instanţă nu ar fi trebuit să accepte cererea lui Dylan Roof de a-şi asigura singur apărarea. Magistraţii Curţii de apel au respins însă acest argument.

Condamnatul, acum în vârstă de 27 de ani şi deţinut într-un penitenciar, nu riscă să fie executat prea curând, întrucât administraţia preşedintelui Biden a impus luna trecută un moratoriu asupra execuţiilor federale.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă