SUA: Liderul extremiștilor Proud Boys a fost eliberat, înaintea mitingului pro-Trump

1 lună in urmă 35

Liderul grupului de extremă dreapta din SUA Proud Boys a fost eliberat marţi din închisoare, la o zi după ce a fost arestat şi cu o zi înainte de manifestaţia pe care susţinătorii preşedintelui Donald Trump vor să o organizeze în capitala SUA pentru a protesta împotriva rezultatelor alegerilor din noiembrie anul trecut, relatează dpa, citată de Agerpres.

Imaginile difuzate în media l-au arătat pe Henry "Enrique" Tarrio îmbrăţişându-se cu susţinătorii săi, după eliberare.

Tarrio, care este acuzat de incendierea, în decembrie, a unui banner al mişcării Black Lives Matter aparţinând unei biserici metodiste din capitala SUA, are însă interdicţie de intrare în Washington până la următoarea sa audiere la tribunal.

Potrivit actului de acuzare, el avea asupra sa în momentul arestării două cartuşiere cu 60 de gloanţe.

Miercuri, Congresul SUA se reuneşte pentru a număra şi valida voturile din Colegiul electoral pentru fiecare stat federal, în cadrul formalităţilor de confirmare a victoriei lui Joe Biden în scrutinul din noiembrie.

Susţinătorii lui Trump, inclusiv cei din Proud Boys, sunt aşteptaţi în capitala SUA cu acest prilej, pentru a-şi manifesta sprijinul faţă de acuzaţiile preşedintelui în exerciţiu privind producerea de fraude în procesul electoral. Donald Trump a indicat de altfel pe Twitter că intenţionează să li se adreseze personal adepţilor săi din Washington, la ora locală 11:00 (16:00 GMT).

Un grup de câteva sute de susţinători ai lui Trump se adunaseră deja în oraş de marţi, a constatat un reporter dpa. Primăriţa din Washington D.C., Muriel Bowser, a făcut apel la localnici să evite confruntările cu protestatarii dispuşi la violenţe.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă