STUDIU | Volvo a demonstrat că fabricarea mașinilor electrice este cu 70% mai poluantă decât fabricarea mașinilor convenționale

2 săptămâni in urmă 25

LUNI, 22 NOIEMBRIE 2021, 18:10

SURSĂ: realitatea.net AUTOR: Alexandru Buzica

Fabricarea versiunii electrice a lui XC40, numit C40 Recharge, produce cu 70% mai multe emisii de CO2 decât fabricarea modelului echivalent, cu motor termic. Se întâmplă după ce Volvo a semnat, în cadrul conferinței ONU pe tema schimbărilor climatice de la Glasgow, angajamentul de a renunța complet la combustibili fosili până în 2040, scrie auto-expert.md. 

În cadrul studiului au fost luate în considerare toate versiunile lui XC40. Cei de la Volvo au dat atenție extragerii de materii prime, procesului de fabricație, precum și alimentarea și rularea vehiculelor până la 200.000 de kilometri, borna la care se sfârșește ciclul de viață al mașinii. 

Totodată, cei de la Volvo au analizat trei scenarii, prin care demonstrează amprenta de carbon redusă a modelului electric: utilizarea convențională a surselor de energie electrică, scenariul EU28 bazat pe combinația dintre energia electrică epuizabilă și cea regenerabilă, precum și folosirea exclusivă a resurselor de energie regenerabilă.

Pe baza primului scenariu, Volvo C40 Recharge va trebui să parcurgă aproape 110.000 de km până când amprenta de carbon este egală cu varianta cu motor termic. Ceea ce înseamnă o reducere de 15% a emisiilor pe durata de viață a mașinii.

Ce ține de al doilea scenariu, emisiile sunt reduse cu până la 30%, ceea ce înseamnă că un C40 Recharge alimentat cu sursa de energie EU28, îl va egala pe XC40 la peste 77.000 de km. Iar dacă mașina este alimentată cu surse regenerabile, este nevoie de numai 48.000 de km până se ajunge la egalitate între cele două versiuni de propulsie.

Astfel, procesul de fabricație a mașinilor electrice rămâne a fi un subiect controversat în discuțiile pe tema mediului înconjurător. Totuși, acestea sunt mult mai prietenoase cu mediul înconjurător după un anumit interval de timp de la ieșirea de pe porțile fabricilor.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă