STUDIU Tulburările neurologice sau psihiatrice, cele mai dese la bolnavii de coronavirus - Efectele COVID-19 durează mulți ani

1 săptămână in urmă 25

Efectele COVID lung asupra sănătății mentaleEfectele COVID lung asupra sănătății mentale

Tot mai multe studii confirmă gravele sechele cu care se confruntă oamenii care au suferit de COVID-19, la mult timp de la infectarea cu noul coronavirus. Cel mai recent arată că impactul COVID-19 asupra organismului uman ar putea să dureze mult mai mulți ani față de cum se știa  până acum, după ce cercetătorii au ajuns la concluzia că multe tulburări identificate recidivează sau devin cronice. Cel puțin un pacient din trei a avut parte probleme psihiatrice sau neurologice din cauza virusului și la șase luni de la tratarea infecției, arată cel mai amplu studiu realizat până acum asupra problemelor de sănătate mintală provocate de COVID-19.

MIERCURI, 07 APRILIE 2021, 11:06

SURSĂ: realitatea.net

AUTOR: Ioana Stanescu

O treime dintre persoanele care s-au vindecat după ce au fost infectate cu noul coronavirus au fost diagnosticate cu tulburări neurologice sau psihiatrice în primele şase luni după contaminare, potrivit celui mai amplu studiu realizat până în prezent asupra bilanţului problemelor de sănătate mintală al foştilor bolnavi de COVID-19, potrivit revistei „The Lancet”, informează AFP.

Efectele COVID-19 lung - Riscul afecțiunilor neurologice, prezent mai ales la formele severe

„Din păcate, un număr important de tulburări identificate în acest studiu au tendinţa de a fi cronice sau recurente, putem deci să anticipăm că impactul COVID-19 ar putea să dureze timp de mulţi ani”, a scris Jonathan Rogers, profesor la University College London (UCL), într-un comentariu publicat în The Lancet Psychiatry.

Persoanele examinate în cadrul acestui studiu au fost probabil afectate mai grav decât populaţia generală, au notat totuşi autorii, evocând cazurile, numeroase, ale oamenilor care nu merg să fie consultaţi de medici pentru simptome uşoare sau inexistente.

Riscul de a dezvolta astfel de afecţiuni pe termen lung este crescut la pacienţii spitalizaţi cu forme severe de COVID-19. Astfel, 46% dintre pacienţii internaţi la reanimare au primit un diagnostic de tulburări neurologice sau psihiatrice în primele şase luni după infectare. Aproape 7% dintre pacienţii care au fost la reanimare au suferit ulterior un AVC, 2,7% o hemoragie cerebrală şi aproape 2% au dezvoltat demenţă. În comparaţie, aceste procente au fost de 1,3%, 0,3%, respectiv 0,4% în grupul persoanelor care nu au fost spitalizate.

SECHELE după COVID-19: anxietate, hemoragii cerebrale, accidente vasculare cerebrale, demență

Anxietatea (17%) şi tulburările de dispoziţie (14%) au fost diagnosticate cel mai frecvent, afirmă autorii acestui studiu, publicat miercuri în revista de specialitate The Lancet Psychiatry.

Incidenţa afecţiunilor neurologice, precum hemoragiile cerebrale (0,6%), accidentele vasculare cerebrale (AVC - 2,1%) şi demenţa (0,7%), a fost global mai scăzută, dar riscul a fost în general mai ridicat în rândul pacienţilor care au avut forme grave de COVID-19.

Deşi riscul la nivel individual pentru cele mai multe dintre aceste tulburări neurologice şi psihiatrice este mic, efectul său poate fi „considerabil” pentru sistemele de sănătate din cauza marii întinderi a pandemiei, a declarat Paul Harrison, profesor la Universitatea Oxford din Marea Britanie, principalul autor al studiului. Acesta pledează pentru mai multe resurse în sistemele de sănătate în interesul pacienților, mai ales că cele mai multe afecțiuni identificate sunt „cronice”.

Autorii studiului spun că peste o treime din pacienți care au contractat boala au fost diagnosticați cu probleme la nivel neurologic. Astfel că în urma analizării dosarelor medicale în format electronic ale unui grup de 236.379 de pacienţi care au avut COVID-19, 34% dintre aceștia au primit un diagnostic de boală neurologică sau psihiatrică în primele şase luni după infectare.

Pentru 13% dintre aceste persoane, a fost vorba despre primul lor diagnostic neurologic sau psihiatric.

Comparație între afecțiunile neurologice după gripă și COVID-19

Cercetătorii au examinat totodată datele medicale obţinute de la peste 100.000 de pacienţi care au avut gripă şi cele obţinute de la peste 236.000 de pacienţi diagnosticaţi cu infecţii respiratorii.

Riscul unor diagnostice neurologice sau psihiatrice a fost, în ansamblu, cu 44% mai mare după COVID-19 decât după gripă şi cu 16% mai mare decât după o infecţie a căilor respiratorii.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă