Studiu Oxford. La aproape 30% dintre copiii cu forme ușoare sau asimptomatice de COVID apar deformări cardiace

2 luni in urmă 54

Urmările infectării cu coronavirus la copii au fost considerate de specialiști mai puțin severe decât cele apărute în cazul adulților. Un studiu publicat de Oxford Academic și citat de Digi 24 arată însă că la aproximativ 30% dintre copii mai mici de șapte ani, perfect sănătoși înainte de infectarea cu coronavirus, au fost depistate probleme cardiace la câteva luni după boală.

În cadrul cercetării au fost incluși 53 de copii, cu vârste cuprinse între 4,7 și 7,5 ani care au avut forme ușoare sau asimptomatice ale COVID-19. Pacienții au fost supuși unui consult ecocardiografic transtoracic standard și unui examen ecocardiografic de urmărire la cel puțin trei luni de la diagnostic.

Rezultatele studiului arată că 26% dintre copiii care s-au vindecat de COVID-19 prezintă disfuncționalități la nivelul inimii, la trei luni după boală. La acești pacienți s-a constatat o deformare a ventricolului stâng, indiferent de forma de boală pe care au avut-o.

Practic, cercetarea arată că nu există o legătură între severitatea formei de COVID și apariția problemelor cardiace în urma infectării.

Recomandările specialiștilor

În aceste condiții, specialiștii recomandă ca după infectarea cu SARS-CoV-2, copiii să fie monitorizați pentru o perioadă mai îndelungată de timp pentru a putea fi depistate consecințele pe termen lung ale bolii, precum modificările la nivel cardiac.

”Simptomele care ar trebui să pună un părinte pe gânduri sunt o oboseală accentuată pe care copilul nu a resimțit-o înainte de infecția cu SARS-CoV-2, palpitații, dureri nespecifice, înțepături în piept și variații de tensiune, fie tensiuni prea mici, fie la limita superioară, tensiuni de 12, 13, care nu sunt caracteristice copiilor. Dacă aceste simptome persistă după vindecare este bine ca părinții să se adreseze unui medic cardiolog pentru o evaluare mai atentă, atât ecografică, cât și poate monitorizări pentru 24 de ore ale tensiunii arteriale sau ale pulsului”, a explicat medicul primar cardiolog Alina Iliescu, la Digi 24.

Pe fondul răspândirii variantei Delta a coronavirusului, mult mai transmisibilă decât alte tulpiuni, specialiștii sunt îngrijorați cu privire la impactul acesteia asupra copiilor, în condițiile în care cei cu vârste mai mici de 12 ani nu pot fi vaccinați anti-COVID.

Pentru ca pericolul infectării să fie cât mai mic, experții recomandă respectarea cu strictețe a regulilor de protecție sanitară, precum și vaccinarea în număr cât mai mare a adulților care va duce astfel și la protecția celor mici.

În Statele Unite ale Americii, de exemplu, numărul de copii spitalizați din cauza COVID-19, în prezent, a depășit recordul înregistrat în timpul valului pandemic din iarnă.

Foto: EPA

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă