Studiu: Legalizarea canabisului ar putea aduce Germaniei aproape cinci miliarde de euro anual și crearea a 27.000 de locuri de muncă

1 săptămână in urmă 36

Un studiu publicat marţi de Institutul pentru Economia Concurenţei (DICE) şi Universitatea Heinrich Heine din Dusseldorf arată că legalizarea canabisului ar putea aduce Germaniei venituri suplimentare de circa 4,7 miliarde de euro anual şi ar putea crea 27.000 de locuri de muncă, transmite Reuters.

Social-democraţii germani (SPD) conduşi de Olaf Scholz, probabil viitorul cancelar, negociază cu Verzii şi cu Democraţii Liberi (FDP) formarea unei coaliţii guvernamentale tripartite. Detaliile sunt încă în lucru, inclusiv reglementarea comercializării şi utilizării canabisului în scop recreativ.

Pe lângă că ar genera venituri fiscale de circa 3,4 miliarde de euro pe an, o astfel de măsură ar permite economii de 1,3 miliarde de euro în activitatea poliţiei şi a sistemului judiciar şi ar crea zeci de mii de locuri de muncă. Legalizarea canabisului ar stimula de asemenea dezvoltarea pieţei europene aflate în expansiune, care potrivit unei estimări ale firmei de cercetare Prohibition Partners va aduce venituri interne de trei miliarde de euro în 2025, faţă de circa 400 de milioane de euro anul acesta, mai informează Reuters, citată de Agerpres.

Utilizarea canabisului în scopuri medicale este legalizată în Germania din 2017.

Editor : Liviu Cojan

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă