Studentele din Afganistan vor purta obligatoriu abaya și niqab negre, care le lasă descoperiți doar ochii/ Decizia a fost luată de noul guvern taliban

1 lună in urmă 41

Studentele afgane trebuie să poarte abaya de culoare neagră, care le acoperă corpul, şi niqab, care acoperă o mare parte din faţă, conform unui decret al noului regim taliban, publicat înainte de redeschiderea universităţilor private. Decretul mai prevede că studentele vor fi prezente la cursuri în clase care nu sunt mixte, relatează AFP.

Studentele vor trebui să părăsească sălile de clasă cu cinci minute înainte de studenţi şi să aştepte în săli de aşteptare pentru ca bărbaţii să plece din clădire.

Universităţile trebuie să angajeze cadre didactice care să fie femei sau bărbaţi în vârstă cu o moralitate care să nu poată fi pusă sub semnul îndoielii.

“Practic, este un plan dificil. Nu avem suficient de multe cadre femei sau săli de clasă în care să se studieze separat. Însă faptul că ei le permit fetelor să meargă la şcoală şi la universitate este un pas pozitiv”, a declarat un profesor universitar pentru AFP.

sursa: News.ro, sursa foto: Pexels

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă