Stelian Ion: Nu orice este posibil; demisiile miniştrilor USR nu vor fi retrase

1 lună in urmă 15

Fostul ministru al Justiţiei Stelian Ion a declarat marţi că "nu orice este posibil", iar demisiile miniştrilor USR PLUS nu vor fi retrase. "Nu orice este posibil. Vă spun ce este cu siguranţă. Ce cu siguranţă se va întâmpla va fi că premierul nu va mai exercita această funcţie decât câteva zile. Nu se poate agăţa de această funcţie în mod neconstituţional, fără să aibă o majoritate în Parlament. Acesta este singurul element cert, din punctul meu de vedere. Celelalte elemente certe ar fi că demisiile miniştrilor USR nu vor fi retrase. Au fost înaintate, drumul este unul fără întoarcere, asta neînsemnând că este un drum fără întoarcere pentru coaliţie. Coaliţia trebuie să existe în continuare, dar nu în formula cu Florin Cîţu premier", a spus Stelian Ion într-o conferinţă de presă în care şi-a prezentat bilanţul activităţii de ministru al Justiţiei. Declaraţia acestuia vine după ce premierul Florin Cîţu a precizat marţi că analizează situaţia privind demisiile miniştrilor USR PLUS. "Daţi-mi voie să analizez întâi situaţia. Încă analizez situaţia politică în care ne aflăm", a arătat premierul într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă