Statele Unite vor să suspende vaccinarea cu Johnson & Johnson / Câte persoane au făcut tromboze după administrarea produsului

1 lună in urmă 23

Agențiile federale din domeniul sănătății din SUA au recomandat marți suspendarea vaccinului contra Covid-19 al Johnson & Johnson, după ce 6 persoane cărora le-a fost inoculat produsul au făcut tromboze, transmite Reuters.

Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din Statele Unite va ține o ședință pe această temă miercuri, pentru a analiza cazurile raportate.

Toate cele șase persoane erau femei, cu vîrste între 18 și 48 de ani. Una dintre ele a murit, iar alta, din Nebraska, a fost spitalizată în stare critică, potrivit New York Times.

CDC și Administrația Americană pentru Alimente și Medicamente au spus, într-o declarație comună, că evenimentele adverse par să fie extrem de rare la acest moment.

Până pe 12 aprilie, peste 6,8 milioane de doze de Johnson & Johnson au fost administrate în Statele Unite.

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a anunțat vineri că a început să examineze rapoarte legate de cazuri de cheaguri de sânge după administrarea vaccinului Johnson & Johnson,. Patru cazuri serioase de cheaguri de sânge cu trombocite scăzute, dintre care unul fatal, au fost raportate după inocularea cu vaccinul antiCOVID-19 produs de Janssen, filiala europeană a companiei farmaceutice americane Johnson & Johnson, potrivit EMA.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă