Ștampila care delimitează stăpânii de sclavi

2 luni in urmă 16

Articol de - Publicat vineri, 13 august 2021, 17:11 / Actualizat vineri, 13 august 2021 17:24

Dacă FRF și LPF girează o comisie ce respinge memoriul unui fotbalist neplătit din luna februarie, atunci fotbalul românesc nu mai e condus de manageri, ci de niște stăpâni de oameni, preocupați exclusiv de putere și de protejarea abuzurilor comise de cei care votează și îi pot menține în funcții

Cazul Paul Anton e prea revoltător pentru a putea păstra un ton domol la adresa Federației. Nu se poate accepta ca în 2021, într-o țară care se vrea democratică și care are aceleași valori ca ale Uniunii Europene, un fotbalist să fie batjocorit la comisiile FRF după ce 5 luni nu a fost plătit de clubul de care aparține! Dacă aici s-a ajuns după 7 ani și jumătate de mandat al lui Burleanu, dacă atât de mult s-a afundat în mizerie această instituție care are ca scop managementul fotbalului, atunci cu greu mai poate fi spus ceva.

Dar dacă se așterne tăcerea și închidem gura înseamnă că legitimăm ceea ce se petrece într-un loc care deja poartă ilegitim denumirea de Casa Fotbalului. Nu avem cum să acceptăm o asemenea enormitate. Nu se mai poate admite ca un jucător sub contract și care nu și-a luat niciun ban din februarie să primească verdict că n-are dreptate! Fără nicio exagerera, e o junglă! În care vânătorii sunt federalii, iar cei tratați ca niște animale sunt jucătorii. Fix cei care ar trebui protejați primii într-o afacere în care totul depinde de ei.

Dar fotbaliștii nu votează, nu sunt membri afiliați, iar pentru FRF nu reprezintă interes. E dramatic ce se petrece!

Înainte de a candida la alegerile din 2014, Burleanu era aproape săptămânal în biroul lui Dumitru Costin, șeful BNS. Era foarte interesat despre cum poate fi schimbată legislația în fotbal pentru ca statutul jucătorului să fie altul. Mai respectat, mai apărat, mai puțin expus. După ce a devenit președinte, prioritățile i s-au schimbat rapid, iar gustul puterii l-a determinat să se repoziționeze. Iar una dintre primele măsuri pe care le-a luat a fost demnă de un stat autoritar. Una care legitima abuzul în cea mai clară formă: li s-a dat posibilitatea cluburilor să rezilieze unilateral contractele cu jucătorii în orice moment pe parcursul unui sezon. Aberația respectivă a atras un val puternic de contestații și s-a renunțat rapid. Dar intenția pe care se plecase la drum era clară: FRF cu Burleanu în frunte are o singură menire. Să apere voturile, nu jucătorii!

Ștampila care delimitează stăpânii de sclavi

Paul Anton

Și s-a ajuns, acum, ca în primele 7 luni din acest an să fie înregistrate mai multe proces, intentate de jucătorii din România, decât pe întreg anul 2020, care a fost și el unul turbulent. Aceasta e realitatea girată de o Federație care gândește complet pe dinafara fenomenului. Degeaba anunță Burleanu că atrage sponsori și raportează profit. O federație de fotbal nu poate activa și nu se poate comporta ca o societate de îmbuteliat sticle. Aici, obiectivul principal nu e excedentul financiar, ci performanțele sportive. Dacă Burleanu și ai lui amici din Federație ar ajunge (dacă nu cumva au și atins acest target!), datorită managementului, să câștige câte 250.000-300.000 de euro pe an, acesta nu poate constitui un succes al administrației actuale din moment ce fotbalul e în colaps: naționalele nu mai pot să câștige cu nimeni, echipele de club sunt eliminate de formații din Kazahstan și Albania, fotbalistul român e tratat ca un sclav de cluburile din țară.

În urmă cu 20 de ani, într-o iarnă geroasă, sute de jucători din România mărșăluiau prin centrul Bucureștiului. Împotriva lui Mircea Sandu, a lui Dumitru Dragomir, a șefilor Cooperativei, în frunte cu Jean Pădureanu și Gheorghe Ștefan. Erau priviți și tratați, de cluburi, de patroni, de șefii FRF și LPF, ca ultimii oameni, exact ca acum, într-un fotbal care avusese încasări de zeci de milioane de euro de pe urma participărilor echipei naționale la Europene și Mondiale. A fost revolta lor, de a ieși în stradă și de a protesta, ca o formă disperată de a schimba ceva.

Au trecut 20 de ani și am crezut că am evoluat. Că ne-am civilizat odată cu apariția UE, a accesului la tehnologie, a posibilității de a călători mai des în alte țări, de a vedea cum se trăiește și cum se gândește onest în alte locuri. Așa am crezut. Și am mai crezut că Mircea Sandu și Dumitru Dragomir au fost ultimele redute ale unui sistem bolnav. Dar ne-am înșelat. Burleanu a perfecționat șmecheria instaurată în cei 24 de ani de dinaintea lui. LPF nu mai există ca instituție, doar asistă cu pasivitate la abuzurile din comisiile FRF, nu are atitudine și e doar preocupată să cheltuiască aproape 3 milioane de euro anual.

În tot acest timp, produsul pe care îl au pe mână se deteriorează. Dacă fotbaliștilor le e rău, atunci fotbalului îi e rău. Dar 2022 e an electoral. Și la FRF, dar și la LPF. Deci cluburile nu trebuie supărate! Au în mână ștampila cu care vor vota. Și care, pentru Burleanu, Bodescu, Vișan, Gino Iorgulescu și Justin Ștefan, e mai importantă decât fotbaliștii. Care n-au nicio ștampilă. Ei sunt doar piese în acest joc murdar al unor oameni care s-au trezit stăpâni peste noapte.

Mai devreme sau mai târziu, va veni însă și decontul. Și atunci, ștampila nu-i va mai salva, ci doar îi va însemna pentru totdeauna: groparii unui fotbal care a avut neșansa teribilă ca, la un moment dat, să-i suporte ca dictatori.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă