Spuma toxică a acoperit un râu sacru din India, însă hindușii se scaldă în el, ca să se „purifice”

2 săptămâni in urmă 15

Un strat de spumă toxică a acoperit un râu sacru lângă capitala Indiei, în timp ce hindușii s-au adunat pe malurile sale pentru un festival religios, iar unii s-au scăldat în apele otrăvitoare.

Spuma albă, un amestec provenit din canalizare și deșeuri industriale, s-a format în ultima săptămână în secțiuni ale râului Yamuna, un afluent al fluviului sfânt Gange care își are izvoarele în Himalaya, are un curs de 1.376 kilometri și traversează mai multe state indiene.

Spuma cu miros înțepător conține niveluri ridicate de amoniac și fosfați, care pot duce la probleme respiratorii și ale pielii, potrivit experților, relatează CNN. Formarea stratului de spumă toxică a coincis cu Chhath Puja, un festival dedicat zeului soare, Lord Surya. La începutul acestei săptămâni, zeci de hinduși au fost văzuți trecând prin spuma toxică pentru a se scălda și a se ruga în râu, în cadrul unui ritual de „purificare”.

Spuma toxică a acoperit un râu sacru din India FOTO: Profimedia Images

Gunjan Devi, hindusă devotată, a spus marți că nu a avut de ales și a trebuit să se scalde în apele poluate.

„Apa este extrem de murdară, dar nu avem multe opțiuni”, a spus ea. „Este un ritual sacru să faci baie într-o apă, așa că a trebuit să o fac”.

Potrivit Press Trust of India, 15 bărci au fost trimise de către autorități pentru a îndepărta spuma, dar experții se tem că aceasta a provocat deja pagube semnificative.

„Râul din porțiunea Delhi este mort din punct de vedere ecologic”, a spus Bhim Singh Rawat, de la South Asia Network on Dams, Rivers and People (SANDRP). „Nu are pești și păsările lipsesc cu desăvârșire. Așa este de ani de zile.

Râurile poluate ale Indiei

De zeci de ani, secțiuni din Yamuna au fost afectate de deversarea de substanțe chimice toxice și de apele uzate netratate. În mai multe secțiuni, râul este negru și plin de nămol, în timp ce deșeurile de plastic îi flanchează malurile.

Râul este cel mai poluat în zonele din jurul orașului Delhi, din cauza populației dense și a nivelului ridicat de deșeuri. Doar 2% din lungimea râului traversează capitala, dar Delhi contribuie cu aproximativ 76% din încărcătura poluantă a râului, potrivit unui comitet guvernamental de monitorizare.

Bhim Singh Rawat, de la SANDRP, a spus că râul poluat are un impact asupra oamenilor care trăiesc în mai multe orașe din aval, inclusiv Faridabad, Noida și Agra. „Mii de localnici iau din râu apă pentru irigații și o duc cu găleți acasă pentru spălat și băut”, a spus el.

În 2017, o spumă cu aspect similar a apărut pe lacul Varthur din orașul sudic Bangalore. Vântul puternic a spulberat cocktailul chimic spumos pe drumuri. În același an, un lac din Bangalore a luat pur și simplu foc din cauza cantității mari de petrol din apă.

Editor : D.C.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă