SPORTIVI DE LEGENDĂ: Pugilistul mexican Julio Cesar Chavez, ''César del Boxeo''

2 luni in urmă 30

Julio Cesar Chavez Gonzalez, alintat ''César del Boxeo'', a fost unul dintre cei mai mari pugilişti mexicani. S-a născut la 12 iulie 1962, în Obregon, statul Sonora, al doilea ca mărime din Mexic. Provenea dintr-o familie săracă, avea nouă fraţi, tatăl său lucra pentru căile ferate, iar mama sa spăla şi călca haine pentru a putea ajuta familia. S-a îndreptat spre box cu gândul de a-şi ajuta familia, începând ca amator la 16 ani, cu doar puţin timp înainte de a se muta la Culiacan cu scopul de a deveni pugilist profesionist, conform totallyhistory.com. A început cariera, la profesionişti, în 1980, la 5 februarie. A obţinut, primul său titlu, la categoria pană în versiunea WBC, în septembrie 1984, într-o înfruntare împotriva lui Mario ''Azabache'' Martinez, desfăşurată la Los Angeles în Grand Olympic Auditorium. Anul următor câştiga în faţa lui Ruben Castillo, de patru ori challenger la titlul mondial, şi a lui Roger Mayweather, de două ori campion mondial, unchiul şi antrenorul lui Floyd Mayweather, potrivit espn.com şi nytimes.com. Atrage atenţia industriei şi iubitorilor boxului prin titlul mondial câştigat la categoria uşoară când îl învinge, la 21 noiembrie 1987, pe Edwin Rosario, cu un KO în runda a unsprezecea. Anul următor, îl învinge pe Roger Mayweather a doua oară, obţinând titlul la categoria uşoară, în versiunea WBC. În 1989, îl învinge pe Sammy Fuentes, în runda a zecea, printr-un KO tehnic. A trecut la categoria semiuşoară, unde obţine titlurile, versiunilor WBC şi IBF, în 1989 şi 1990. Una dintre cele cunoscute lupte ale sale a avut loc în compania lui Meldrick Taylor, fost campion IBF al categoriei semiuşoară. Taylor a controlat debutul luptei, pentru ca Chavez să se impună pe final şi să câştige meciul, disputat la 17 martie 1990. Urmare a acestei victorii, Julio Chavez şi-a apărat cu succes titlul în perioada 1990-1992. Răsunătoare a fost şi victoria împotriva lui Hector ''Macho'' Camacho, în septembrie 1992, o victorie clară pentru Chavez, conform https://www.thefightcity.com. În faţa unei audienţe record, îl învinge, în 1993, pe Greg Haugen. Pierde în faţa lui Willy Wise, în 1999, printr-o decizie unanimă pe zece runde. La 38 de ani, îl provoacă pe campionul categoriei semiuşoară Kostya Tszyu, în 2000, dar pierde în faţa acestuia în runda a şasea prin KO tehnic. După aceste înfrângeri, obţine victoria în faţa lui Terry Thomas, în 2001, şi anunţă că se retrage. Revine în ring, în 2003, pentru a-şi lua revanşa în faţa lui Willy Wise, pe care îl învinge prin KO în runda a doua. Câştigă alte două meciuri, în 2004 şi 2005, dar pierde, tot în 2005, în faţa lui Grover Wiley, după care anunţă că se retrage definitiv din cariera de pugilist profesionist. Viaţa i-a aruncat în ''ring'' şi alte provocări, dependenţa de alcool şi de droguri, dezvoltase o adicţie de cocaină. A luptat şi de această dată, participând în diferite programe de recuperare, şi a câştigat definitiv. Meciurile sale la profesionişti, în perioada 1985-2005, au arătat un pugilist puternic, aproape inuman pentru modul de a boxa, foarte bun în categoria sa. Rămân memorabile meciurile sale cu Meldrick Taylor, Hector Camacho, Pernell Whitaker şi Oscar De La Hoya. A fost inclus de prestigioasa revistă Ring în topul celor mai buni pugilişti ai tuturor timpurilor, pe locul 18, pe locul 50 în topul celor de la ESPN şi al 17-lea cel mai bun pugilist din istorie, la categoria sa, cu un record de 107 victorii, 6 înfrângeri şi 2 meciuri la egalitate, potrivit https://www.liveabout.com şi www.espn.com. A fost desemnat luptătorul anului, în 1987 şi 1990, în accepţiunea Boxing Writers Association of America şi The Ring, conform https://boxerlist.com. De şase ori campion mondial, în trei categorii diferite, în cei 25 de ani dedicaţi boxului profesionist, cu 89 de victorii consecutive până la prima înfrângere, fără înfrângere timp de 13 ani, Julio Cesar Chavez a fost inclus în 2011 în Boxing Hall of Fame şi este considerat unul dintre cei mai mari pugilişti mexicani ai tuturor timpurilor. Pentru recunoaşterea meritelor sale ''scrise'' cu mănuşile în istoria boxului mexican, la 6 februarie 2015, a fost dezvelită, în Parcul Revoluţiei din centrul oraşului Culiacan (nord-vestul Mexicului) statuia, realizată de artistul Ricardo Beccera Moreno şi cu o înălţime totală de 6 metri, care îl prezintă pe Julio Cesar Chavez într-o poziţie de luptă, aşa cum erau obişnuiţi fanii săi să-l vadă în timpul meciurilor. AGERPRES/(Documentare - Liviu-Ioan Tatu, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Irina Giurgiu)   Sursa foto deschidere: cdn.bleacherreport.net
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă