Spitalul Județean Suceava trimite 50 de butelii de oxigen spitalului din Iași care mai avea rezerve doar pentru câteva ore

4 săptămâni in urmă 23

Duminica, 31 Octombrie 2021, ora 17:22

27 citiri

Spitalul Județean Suceava trimite 50 de butelii de oxigen spitalului din Iași care mai avea rezerve doar pentru câteva ore

Direcţia de Sănătate Publică Iaşi susţine că oxigenul necesar este asigurat pentru ziua de luni, 1 noiembrie, ca urmare a sprijinului acordat de Spitalul Judeţean Suceava, care a transmis cu titlu de împrumut 50 de butelii de oxigen Spitalului de boli infecţioase Iaşi.

"Pentru luni avem asigurat oxigenul necesar, ca urmare a sprijinului acordat de Spitalul Judeţean Suceava, care a transmis, cu titlul de împrumut, Spitalului de boli infecţioase Iaşi, 50 de butelii de oxigen.

Mulţumim conducerii Spitalului Judeţean Suceava şi domnilor Prefecţi ai celor două judeţe, Iaşi şi Suceava, pentru implicarea în rezolvarea acestei crize. O soluţie complementară o reprezintă utilizarea staţiei de producere a oxigenului medical de la Spitalul de Obstetrică-ginecologie Cuza-Vodă Iaşi, care poate asigura câte 12 tuburi de oxigen zilnic", a transmis DSP Iaşi într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, încă de săptămâna trecută au apărut "disfuncţionalităţi" în ceea ce priveşte asigurarea continuităţii aprovizionării cu oxigen la nivelul cerinţelor.

"Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (CNCCI) a acordat prioritate găsirii unor soluţii pentru această criză extrem de gravă. Pentru a diminua riscul apariţiei unei situaţii în care pacienţilor să nu li se poată furniza necesarul de oxigen, Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei a emis o circulară prin care se precizează că oxigenul produs de concentratoare de oxigen care se încadrează în categoria dispozitivelor medicale reglementate de H.G. 54/2009 având o concentraţie de 93% poate fi utilizat în spitale. Mai precizăm că utilizarea acestui produs, oxigenul 93%, este autorizată de către Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România", susţine DSP Iaşi.

DSP Iaşi afirmă că Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Iaşi şi Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi folosesc aceeaşi sursă de oxigen.

"Având în vedere că în momentul de faţă se întâmpină probleme cu privire la asigurarea necesarului de oxigen, considerăm că soluţia propusă de CNCCI, reprezintă singura alternativă pentru situaţiile în care toate rezervele vor fi epuizate", se mai arată în comunicat.

Citeste si:

 "Ca în noaptea aia nu am mai văzut decât în Valea Jiului, la accidentele de la mină" INTERVIU

Medicul ATI Lucian Horhotă era de gardă pe 30 octombrie 2015 la maternitatea Bucur, unitate sanitară aflată în imediata vecinătate a clubului Colectiv. Specialistul a mărturisit ce a trăit...

Echipe medicale din Danemarca şi Polonia, trimise la Bucureşti pentru a-i ajuta pe medicii români în tratarea pacienţilor COVID

O echipă medicală din Danemarca şi o altă echipă din Polonia au sosit, săptămâna aceasta, la Bucureşti pentru a îi ajuta pe medicii români să trateze numărul tot mai mare de pacienţi...

DigiSport.ro

TelekomSport.ro

DigiSport.ro

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă