Spitalul din Suceava permite vizitarea pacienților de la secția ATI-Covid de către membrii familiei

1 lună in urmă 10


Pacienții în stare gravă din Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, inclusiv cei din secția ATI-Covid, pot fi vizitați de membri ai familiei, cu respectarea unor condiții stricte pentru prevenirea infectării cu SARS-CoV-2, informează Monitorul de Suceava.


Managerul spitalului, dr. Alexandru Calancea, a declarat luni, că decizia a fost luată împreună cu medicul epidemiolog încă de când a preluat mandatul pentru conducerea interimară a unității medicale, în iulie anul trecut.


„Am decis că este bine și putem să aprobăm aceste vizite pentru pacienții aflați în stare gravă. Este foarte important ca acești pacienți să aibă suportul celor dragi. Am încercat să suplinim prin prezența medicilor și psihologilor, dar nu este întotdeauna de ajuns”, a afirmat Alexandru Calancea.


Este foarte important ca cel aflat în stare gravă, în stare critică, să simtă că are suportul celor dragi.

Dr. Alexandru Calancea:

Spitalul a elaborat o procedură care reglementează accesul la pacienții în stare gravă, atât în secția ATI-Covid, cât și în celelalte secții.


Accesul se face cu respectarea strictă a regulilor epidemiologice, cu echipare corectă cu un combinezon și cu asumarea anumitor riscuri din partea celor care vizitează un pacient.Vizitele sunt permise doar pentru rudele de gradul I și doar o singură persoană poate merge la pacient. Ruda de gradul I trebuie să facă o cerere către directorul medical și trebuie să semneze un formular că își asumă potențialul risc de infectare.Timpul petrecut la pacient este de maximum 10 minute.

„Încercăm să înțelegem nevoia celui care se află în suferință și să-i ameliorăm starea de sănătate. Zilnic, în toate secțiile spitalului sunt cam 10-15 vizite pe zi”, a precizat dr. Calancea.


Coordonatorul secției ATI Covid din spital, dr. Dănuț Barbunc, a explicat că utilitatea acestor vizite din partea familiei, îndeosebi pentru pacienții conștienți din ATI, este de necontestat.


„Asta a fost și logica permisiunii de vizită. Pe pacienți îi ajută. Plus că foarte mulți nu au încredere în ce facem noi aici. Așa, când vin, le arătăm că este permanent o asistentă în fiecare salon, noi suntem aici tot timpul, este infirmieră și atunci înțeleg și ei situația”, a spus dr. Barbunc.


Luni, toate cele 18 paturi din secția ATI Covid erau ocupate. Un singur pacient, o doamnă în stare gravă, era din afara județului, transferată de la Baia Mare. Ea se află în spitalul sucevean de o lună. Toți ceilalți pacienți sunt din județul Suceava.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă