Spitalul de Copii din Cluj îl apără pe medicul acuzat de părinți că a pus strâmb mâna unei fetițe. Deși a fost condamnat pentru mită, „nu are sancțiuni care să vizeze activitatea profesională”

1 lună in urmă 1


Spitalul de Copii Cluj-Napoca, unde lucrează medicul ortoped pediatru Ioan Dobrescu, a oferit un răspuns legat de cazul fetiței de 2 ani și 11 luni care a suferit o intervenție la mână aici. Spitalul spune că a existat procesul de comunicare, „unul complex”, și că medicul nu a fost sancționat de spital până acum pentru activitatea profesională, deși a fost cercetat pentru mită în două dosare, în ultimul fiind condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu suspendare.


Acum o săptămână, Libertatea a prezentat cazul fiicei cuplului Andrei Dăscălescu - Paula Niculescu, care a suferit o intervenție la Cluj în urma căreia a rămas cu o angulație accentuată a oaselor, iar părinții au acuzat faptul că medicul nici n-a dorit să discute cu ei, încuindu-se în birouLibertatea vorbise cu medicul lunea trecută, acesta spunând că își face meseria „ca la carte, și mai bine un pic”, iar azi a publicat alte mărturii legate de intervenții ale acestuia

La o săptămână după prezentarea cazului medicului Ioan Dobrescu, Spitalul de Copii din Cluj-Napoca, unde lucrează medicul primar ortopedie și chirurgie pediatrică, a oferit o reacție referitoare la primul caz.


Spitalul de Copii din Cluj-Napoca

Concret, spitalul neagă toate acuzațiile, spunând că intervenția a decurs bine, „radiografia de control a evidențiat o reducere foarte bună a fracturii”, iar decizia terapeutică „a fost una concordantă cu literatura medicală de specialitate”.


Ei acuză că a doua radiografie, cea făcută de părinți la Târgu Mureș, a fost una „făcută incorect”.


Cât despre comunicare, spitalul spune că este un „proces complex”, realizat nu doar de medicul curant, ci și de rezident, anestezist și asistenții medicali. În schimb, mama fetiței a acuzat că medicul Dobrescu n-a dorit să discute cu ei despre intervenție și s-a încuiat în birou.


Se leagă de postările Facebook ale părinților


Spitalul mai spune că medicul Dobrescu „nu are sancțiuni care să vizeze activitatea profesională”.


Asta deși Dobrescu a avut în trecut nenumărate plângeri pentru mită, materializate în două dosare penale. În primul, Dobrescu s-a ales doar cu o amendă administrativă în valoare de 1.000 lei. În al doilea a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare.


El a fost prins și de două ori în flagrant.


Ioan Dobrescu. Foto Știri de Cluj

Șefii spitalului s-au legat însă de postările de pe Facebook ale celor doi părinți. „Înțelegem contextul emoțional, dar nu putem accepta agresivitatea verbală și jignirile aduse cadrelor medicale și spitalului, menționând că în postările celor doi părinți Dobrescu este numit „măcelar” și „nenorocește copii”.


În legătură cu cel de-al doilea articol legat de plângeri referitoare la activitatea medicului Dobrescu, Libertatea nu a reușit să îl contacteze pe medic. Ziarul i-a solicitat un punct de vedere și managerului instituției, care nu a răspuns solicitării.


Iată aici întreg răspunsul celor de la Spitalul de Copii Cluj-Napoca:




Citeşte Articolul Întreg pe Sursă