Spiritul sărbătorilor a intrat în Parlament, iar Florin Cîţu a fost ajutorul Moşului. Cum vor petrece aleşii ţării de Crăciun şi Revelion

3 săptămâni in urmă 39

Spiritul sărbătorilor a intrat şi în Parlament. Azi, in senat a avut loc... plenul lui Moş Crăciun, iar ajutor i-a fost... Florin Cîţu. Majoritatea aleşilor spun că vor petrece Crăciunul şi Revelionul acasă.

Daţi-mi voie să declar deschisă această şedinţă specială, se cheamă plenul lui Moş Crăciun.

A fost una dintre puţinele zile din an când în Senat e linişte şi pace. Singurele voci care s-au auzit au fost ale copiilor care au cântat colinde.

Florin Cîţu, preşedintele Senatului: În fiecare an îl ajut pe Moş Crăciun, am fost şi Moş Crăciun, aşa că....

Parlamentarii au intrat deja în atmosfera de sărbători. Vicepreşedintele USR Dan Barna s-a filmat şi a împărtăşit cu susţinătorii cum taie porcul într-un sat din Ialomiţa. În clip deputatul e pus pe treabă. Acoperă porcul cu paie, il pârleşte, îl spală iar la final împarte şoriciciul, nu "ciolanul", cu apropiaţii săi 

Cât încă trăia bunca mea mergeam cu familia. Temperatura asta, frigul ăsta, mergeam cu familia la tăiat de porc în mod obişnuit. 

Aleşii vor petrecere Crăciunul acasă, cu familiile lor

Adrian Câciu, ministrul de Finanţe: După toate zilele acestea în care am fost departe de familie pentru că a trebuit să muncim, chiar vreau să facem acasă liniştiţi, cu familia.

Alina Gorghiu, senator: Noi avem familia toată vaccinată, toţi testaţi, toţi sănătoşi şi o să stăm acasă şi cu mama, şi cu tata, şi cu soacra mea, masa e întotdeauna în familie, deschidem cadouri, ne uităm la televizor, ce ai zis, cântăm colinde, da?

Adrian Costea, senator AUR: În ţară cu familia, soţia şi copiii cel mai important pentru că am stat cam departe de ei, de un an de când sunt în Parlament. Stau foarte mult la Bucureşti 

Reporter: De unde sunteţi de loc?

Adrian Costea, senator AUR: Din Ialomiţa, stau aproape, dar activităţile mă ţin aici 3 zile pe săptămână.

Filip Havârneanu, deputat USR: Eu sunt foarte patriot şi consider că trebuie să fii alături de cei dragi, de familie şi avem locuri superbe în ţară şi e păcat să plecăm.

Marius Constantin Budăi, ministrul Muncii: În seara de ajun primesc colindători, avem un grup format din cumătri, cumnaţi, neamuri apropiate şi stăm la o masă tradiţională. Am o soţie care face mâncare foarte bună, cred că se şi vede.

Ce vor pune pe masă şi cât vor cheltui? Fiecare după posibilităţi. 

Oana Ozmen, deputat USR: Vreo 400 de lei nu mai mult, pentru că noi gătim acasă şi nu e nicio problemă. Acesta este bugetul pentru noi, suntem o familie foarte mică, patru persoane.

Florin Cîţu, preşedintele Senatului: Nu sunt foarte pretenţios, doar lucruri tradiţionale şi ţuică fiartă

Reporter: Dulciuri?

Florin Cîţu, preşedintele Senatului: Nu, ţuică fiartă.

Ciprian Titi Stoica, deputat AUR: Noi ne-am obişnuit de când trăiam în Marea Britanie să avem buget oarecum fix şi limitat undeva nu o să fie mai mult de 2000 de lei.

Ion Ştefan, fost ministru al Dezvoltarii: Nu doamnă, nu am limită de buget. Să fie o masă îmbelşugată. Sunt un copil de la ţară, un fiu de ţăran. Chiar ieri am desfăcut porcul împreună cu soţia.

Cei mai mulţi parlamentari spun că vor rămâne în ţară de Revelion şi că vor evada cel mult la munte, în căutarea zăpezilor de altădată.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă