Specialist rus în tehnologie hipersonică, acuzat de înaltă trădare

2 luni in urmă 28

Directorul unei unități de cercetare cu sediul în Moscova, specializată în tehnologiile hipersonice, a fost reținut de poliție.

Acesta este suspectat de autoritățile din Rusia de înaltă trădare, potrivit Reuters.

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei urmează să ceară unui judecător să-l țină în arest timp de două luni.

Directorul unității este Alexander Kuranov, specialist în tehnologie hipersonică.

Numeroși oameni de știință, soldați și oficiali ruși au fost acuzați de înaltă trădare în ultimii ani. Aceștia au fost acuzați că au transmis materiale sensibile în țări străine.


Rusia a creat în ultima perioadă mai multe arme hipersonice.

Rusia a anunţat luni, 18 iulie, că a testat cu succes noua sa rachetă hipersonică de croazieră Zircon, parte a arsenalului dezvoltat de Moscova, care asigură că acestea sunt de neegalat în lume, potrivit AFP.

"Fregata 'Amiral Gorchkov' a lansat o rachetă hipersonică Zircon din Marea Albă către o ţintă terestră de pe coasta Mării Barents”, a declarat Ministerul Apărării din Rusia într-un comunicat.

Conform comunicatului de presă, racheta care a zburat la Mach 7 "a atins cu succes ţinta aflată la 350 de kilometri distanţă".

Prima lansare oficială a unei rachete Zircon datează din octombrie 2020, preşedintele rus Vladimir Putin salutând un "mare eveniment" pentru "întreaga ţară". De atunci au avut loc cel puţin două teste, de fiecare dată de pe "Amiral Gorchkov".

Pe fondul tensiunilor cu ţările occidentale, Rusia a înmulţit în ultimii ani anunţurile de noi arme prezentate ca "invincibile" de Vladimir Putin. Zircon este una dintre ele Cu o autonomie maximă de aproximativ 1.000 de kilometri, trebuie să echipeze nave de suprafaţă şi submarine ale flotei ruseşti. Alte câteva arme, cum ar fi racheta hipersonică Kinjal pentru Forţele Aeriene sau racheta nucleară Bourevestnik.

Citeste si:

 peste 800 de decese cauzate de COVID-19 într-o singură zi

Marea Neagră, un lac rusesc? Filmul intimidării unui distrugător american de către armata rusă VIDEO

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă