Spania, una dintre campioanele vaccinării anti-COVID, scutită de noul val de infectări din Europa

3 săptămâni in urmă 12

Traumatizată de primul val al pandemiei din primăvara anului 2020, Spania înregistrează una dintre cele mai scăzute rate de infectare din Europa, raportând doar 63 de cazuri la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile.

Această rată este de două ori mai mare în Italia, de circa şase ori mai mare în Germania - ţară care a înregistrat joi un nou record de infectări, cu peste 50.000 de cazuri în 24 de ore - şi de 12 ori mai mare în Marea Britanie, potrivit unui bilanţ întocmit de jurnaliştii de la AFP pe baza datelor oficiale, citat de Agerpres.

Situaţia epidemiologică din Spania este "pozitivă", a declarat miercuri în Parlamentul de la Madrid prim-ministrul Pedro Sanchez, care a spus că are "mai mult decât un motiv de satisfacţie ţinând cont de ceea ce se întâmplă în ţările din jur".

În Spania, unde populaţia a fost mult mai puţin reticentă faţă de vaccinare decât în alte părţi ale Europei, 79% dintre locuitori sunt deja vaccinaţi cu schemă completă, comparativ cu Marea Britanie şi Germania, unde acest procent este de 67%.

Totodată, aproape toţi spaniolii de peste 70 de ani (99%) sunt vaccinaţi cu schemă completă, o rată superioară celor din Franţa şi din Italia, graţie unei campanii de vaccinare care a respectat cu stricteţe prioritatea la imunizare în funcţie de grupele de vârstă ale rezidenţilor.

„Această prioritizare a determinat o lentoare în debutul campaniei, dar a avut în final rezultate mai bune pe termen lung", a explicat Inaki Comas, cercetător la Institutul de biomedicină din Valencia.

Clima mai blândă, care le permite încă spaniolilor să se întâlnească în aer liber şi să mănânce la terase, a jucat de asemenea un anumit rol, a adăugat el.

Deşi de o lună nu mai există restricţii privind numărul persoanelor autorizate să se întâlnească, iar viaţa de noapte a fost reluată, măştile sanitare rămân obligatorii în spaţiile închise.

Însă experţii în epidemiologie avertizează în legătură cu o posibilă creştere a numărului de infectări din cauza sosirii frigului şi a vremii nefavorabile, ca urmare a faptului că protecţia oferită de vaccinuri tinde să scadă odată cu trecerea timpului şi din cauza riscului reprezentat de posibila apariţie a unor variante noi ale virusului.

„Aceşti trei factori sunt un mediu de cultură perfect pentru coronavirus", a explicat Inaki Comas, potrivit căruia Spania "intră într-o fază critică".

„Ştim cum se transmite virusul. Când vine frigul şi se înserează mai devreme, avem tendinţa să mergem în interior şi acolo este locul în care virusul se răspândeşte", a adăugat Cesar Carballo, medic în secţia de urgenţe de la spitalul Ramon y Cajal din Madrid.

Deşi Spania are una dintre cele mai mari rate de vaccinare din Europa, epidemiologii refuză să vorbească despre imunitatea colectivă, întrucât ea nu va putea fi atinsă doar prin intermediul vaccinurilor anti-COVID-19, care nu suprimă riscul de infectare.

„Spania este pe calea cea bună, dar acest lucru nu înseamnă că a ajuns în acel punct din care nu mai poţi să te întorci într-o situaţie mai rea", a subliniat Salvador Macip, profesor de ştiinţe ale sănătăţii la Universitatea Deschisă din Catalonia şi autorul unei lucrări intitulate "Marile epidemii moderne".

Potrivit Institutului de date şi evaluare medicală (IHME) din oraşul american Seattle, Spania ar trebui să se confrunte cu o creştere a numărului de cazuri de COVID-19 începând de la jumătatea lunii noiembrie, care vor înregistra o creştere spectaculoasă în decembrie, înainte de a atinge un vârf spre sfârşitul acestui an.

Însă, chiar dacă "ratele de infectare vor fi mari", "dacă oamenii sunt vaccinaţi, ei nu vor dezvolta forme grave ale bolii", a adăugat Inaki Comas. 

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă