Soțul mezzo-sopranei Maria Macsim Nicoară, acuzat de omor. Ce pedeapsă riscă acesta

1 lună in urmă 14

Soțul artistei Maria Macsim Nicoară a fost acuzat de lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate și omor, iar primul termen în fața magistraților Judecătoriei a avut loc.

Soțul mezzo-sopranei Maria Macsim Nicoară, acuzat de omor

Amintim că mezzo-soprana solistă a Operei Naţionale din Iași a murit în decembrie, după ce a stat 7 luni de comă. În luna mai a anului trecut, aceasta suferise multiple leziuni cerebrale, toracice şi vertebrale, după ce ar fi căzut pe scări ca urmare a consumului de alcool. La 112 s-a sunat de către soț la câteva ore distanță de la accident.

Cercetat sub aspectul săvărșirii infracțiunii de omor

Primul termen al procesului morții violente al mezzo-sopranei Maria Macsim Niocoară a avut însă loc. Soțul artistei, pianistul Codrin Nicoară, a fost acuzat de lăsare fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate, deoarece nu a anunțat autoritățile imediat de cum s-a petrecut incindentul. De asemenea, s-au efectuat şi cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor.

Dacă va fi găsit vinovat, soțul artistei, pianistul Codrin Nicoară riscă închisoarea pe un termen cuprins între 3 luni şi un an, ori o amendă. Însă pentru acuzația de omor, pedeapsa prevăzută de Codul Penal este cuprinsă între 10 şi 20 de ani de închisoare, mergând până la 25 de ani atunci când victima este un membru din familie.

La primul termen al procesului s-a dispus amânarea cauzei până în luna octombrie, pentru ca rudele Mariei Macsim Nicoară, citate ca părţi civile, să-şi poată angaja avocați.

Maria Macsim Nicoară a stat șapte luni în comă

Amintim că mezzo-soprana Maria Macsim Nicoară, solistă a Operei Naționale ieșene, a decedat în luna decembrie, după 7 luni în care medicii s-au luptat pentru viața ei. Solista ar fi căzut pe scările din interiorul locuinței și a fost găsită de soțul ei, care însă a a sunat la 112 după mai multe ore.

Când a fost internată în spital,  solista prezenta mai multe leziuni cerebrale, toracice și la nivelul coloanei vertebrale, iar până în luna decembrie, ea a fost internată în mai multe spitale și supusă la mai multe intervenții chirurgicale.

Maria Macsim Nicoară a murit viață în noaptea de 23 spre 24 decembrie 2020, după ce a făcut o emoblie pulmonară, adică un blocaj al unei artere ce alimentează plâmănii, iar în scurt timp, s-a stins din viață la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi.

Pe 8 decembrie 2020, Maria Macsim Nicoară fusese externată din spital la cererea familiei. Iniţial, cazul a fost considerat un accident casnic, însă ancheta s-a îndreptat apoi împotriva soţului sopranei.

The post Soțul mezzo-sopranei Maria Macsim Nicoară, acuzat de omor. Ce pedeapsă riscă acesta appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă