Soția criminalului de la Onești le-a spus polițiștilor că îl susține pe acesta „în toate demersurile sale” și a refuzat să coopereze

2 luni in urmă 2

Conducerea Poliției Române a demarat o anchetă la IPJ Bacău, după ce doi muncitori au fost ținuți ostatici și apoi uciși de Gheorghe Moroșan, într-un apartament din Onești. Bărbatul în vârstă de 68 de ani i-a înjunghiat pe cei doi, după 5 ore de negocieri cu polițiștii.

Oficialii Poliţiei au menţionat că autorităţile nu au găsit un partener în familia agresorului, atunci când echipa de negociere a încercat să ia legătura cu soţia bărbatului aceasta anunţând că „îşi susţine soţul în toate demersurile sale”.

Polițiștii au mai spus și că s-a discutat telefonic cu fiica criminalului, care e în Germania, dar nu au oferit mai multe detalii despre dialogul cu ea, justificând că e vorba despre un dosar în lucru la Parchetul din Bacău.

Soția lui Gheorghe Moroșan a fost reținută luni seara, fiind acuzată de complicitate la privare de libertate. Femeia ar fi avut în geantă coliere de plastic identice cu cele folosite de criminal ca să-i lege pe ostatici.

„În jurul orei 16.55 s-a produs un declic. Până atunci începuse să coopereze. Am observat mișcarea siluetelor agresorului și a unui ostatic, am auzit zgomote și țipete din interior.

Din informațiile avute, una dintre victime se pare că a încercat să-l atace pe agresor, acesta a devenit violent și a lovit.”, au explicat polițiștii momentul când criminalul și-a înjunghiat victimele.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă